La mal și iar la mal

A devenit o constantă în meciurile noastre internaționale, indiferent că sunt la nivel de club, de echipă națională, iar de alaltăieri încoace și la naționala under 21, să ne înecăm fix că țiganul la mal. Amintiți-vă, vă rog, că FCSB, după ce nu jucase nimic preț de un tur și un retur, la ultima fază de joc din dubla cu Guimaraes a avut șansa golului care ar fi trimis-o acolo unde e clar că nu merita să ajungă. A venit apoi penibila evoluție a Naționalei din meciul cu Spania, în care însă, în pofida logicii și a bunului-simț, era cât pe ce să egalăm, tot în final, într-o fază în care dacă Dr. Grigore ar fi scos balonul pe linia de 6 metri în loc să-l dea peste tribună, unul din cei trei domni rămași singuri cuc probabil că ar fi trimis obiectul în ațe. Egalul acesta ar fi fost cel mai nemeritat egal din istoria nu doar a fotbalului românesc, ci a sportului în general. În sfârșit, alaltăieri, în Danemarca, singura echipă românească de la care mai putem aștepta câte ceva, naționala sub 21 de ani, a avut și ea șansa egalării într-un meci în care în două jumătăți de repriză a fost dominată copios, în alte două jumătăți dominând la rândul ei consistent. Faptul că de înscris au înscris doar danezii nu m-a mirat. Cum nici golul, absolut superb, marcat de Florinel Coman tocmai când ne năpădise disperarea, nu m-a mirat, el fiind de departe fotbalistul cel mai bun al sezonului dintre toți românii. Trebuie să fii ori tâmpit, ori… Contra să nu îl convoci la Naționala mare. Tipic românește, Coman a fost ultimul înecat la malul egalării, ceea ce iar e corect, deoarece parcă n-am fi meritat nici aici egalul mult visat. Echipa are șansa evoluției, mai ales că Mirel nu-i „Guriță”, iar rodajul la astfel de echipe se face din mișcare. Sunt și aici câteva talente certe, ceea ce mă face să sper într-o nouă calificare, fiindcă Danemarca nu ne e în nici un caz superioară, celelalte echipe din grupa (Ucraina, Irlanda de Nord, Finlanda și Malta) nefiind nici ele niște sperietori.