Bani și cărți pentru elevi

La Ipotești, preotul Bobu a premiat șapte elevi de 10, iar Cornel Manaz, trei copii cu posibilități materiale reduse



Copiii cu medii de 10 premiați de preotul Constantin Bobu
Copiii cu medii de 10 premiați de preotul Constantin Bobu

Elevii de la Școala Gimnazială Ipotești care au obținut rezultate școlare foarte bune au primit, vineri, premii în bani și cărți. Preotul bisericii ortodoxe din comună, Constantin Bobu, i-a premiat pe cei șapte elevi care au încheiat anul școlar cu media 10 cu câte 700 de lei și cu Mica Biblie. Cei șapte elevi sunt Iustina Bejinariu, Filip Bodnariuc, Daria Bodnariuc, Roberto Corjuc, Sofia Gavrilovici, Adelina Huțu și Andreea Nuțu.
Alți trei elevi cu rezultate bune la învățătură, dar cu posibilități materiale reduse, au primit câte 500 de lei, diplome și romanul „Copiii din tren coboară la prima”, scris de autorul sucevean Florin Haidamac, de la Cornel Manaz. Este vorba despre Erika Naomi Lupu și Julia Miller, din clasa a V-a, și Daria Estera Sainiuc, din clasa a VI-a.
Premiile acordate celor trei eleve din Ipotești sunt ultimele din seria de 11, pe care Cornel Manaz le-a oferit în acest an școlar unor elevi cu rezultate foarte bune la învățătură, dar temporar în situații financiare mai dificile, de la licee din Moldovița, Fălticeni și Siret și de la Școala Gimnazială Ipotești.
Un alt aspect demn de evidențiat în legătură cu comunitatea locală din Ipotești este că preotul Constantin Bobu finanțează o excursie la Brașov, pentru aproape 50 de copii care au participat la o campanie de ecologizare a comunei.


Copiii premiați de Cornel și Iulia Manaz
Copiii premiați de Cornel și Iulia Manaz
Copiii cu medii de 10 premiați de preotul Constantin Bobu
Copiii cu medii de 10 premiați de preotul Constantin Bobu


Recomandări

Iuliana Huțanu, elevă în clasa a VII-a la Siret, a fost premiată de Cornel Manaz pentru cercetare, iar Alexi Darian Nicula, din clasa a X-a, pentru activitatea școlară