Triaj epidemiologic

La început de an școlar, medicii au descoperit 230 de copii cu păduchi și 11 cu râie



Directorul executiv al DSP, Andrei Ianovici
Directorul executiv al DSP, Andrei Ianovici

Triajul epidemiologic coordonat de Direcția de Sănătate Publică (DSP) Suceava a fost efectuat la începutul anului școlar 2016-2017 în 436 de unități de învățământ din județ, dintre care 146 de unități de învățământ din mediul urban și 290 din mediul rural.
Directorul executiv al DSP, Andrei Ianovici, informează că acțiunea s-a desfășurat corespunzător în toate unitățile din orașe, unde există rețea de medicină școlară, deficiențe înregistrându-se doar în mediul rural.
Potrivit lui Ianovici, au fost controlați 76.500 de copii și au fost depistate 673 de cazuri cu diverse afecțiuni respiratorii, infecțioase sau parazitare.
Ca în fiecare an, au predominat anginele – 263 de cazuri și afecțiunile parazitare, fiind depistate 230 de cazuri de pediculoză (păduchi), egal repartizate în mediul urban și rural, respectiv 11 cazuri de scabie (râie).
După aplicarea măsurilor recomandate și verificarea copiilor, au rămas în evidență 40 de cazuri de infestare.
Directorul executiv al DSP Suceava precizează că instituția nu mai poate asigura din acest an distribuția de substanțe antiparazitare, acestea trebuind să fie achiziționate fie de părinți, fie de primăriile care au în subordine administrativă școlile.



Recomandări

Nici 7% dintre elevii din mediul rural nu au fost examinați medical de la începutul cursurilor, din cauza lipsei cabinetelor școlare

Suceava stă mai bine la capitolul mortalitate în accidente rutiere în acest an. Iașiul și Clujul au ajuns în fruntea clasamentului negru

Personalul medical care va deservi elicopterul SMURD de la Câmpulung Moldovenesc va începe sesiunile de pregătire pentru misiuni aeromedicale

Dr. Raed Arafat și președintele CJ Suceava, Gheorghe Șoldan, la baza medicală cu elicopter SMURD de la Câmpulung Moldovenesc
Dr. Raed Arafat și președintele CJ Suceava, Gheorghe Șoldan, la baza medicală cu elicopter SMURD de la Câmpulung Moldovenesc