Dezvoltare

La fabrica de seringi Geko Suceava a fost inaugurată o investiție de 2,5 milioane de euro

Liderii USL Suceava, Cătălin Nechifor și Alexandru Băișanu, preyenți la inaugurare
Liderii USL Suceava, Cătălin Nechifor și Alexandru Băișanu, preyenți la inaugurare

Fabrica de seringi Genko Med Group SA Suceava, firmă cu capital italian, a dat în folosință, recent, o nouă instalație de suturi chirurgicale, investiție ce se ridică la suma de 2,5 milioane de euro. Potrivit directorului fabricii, Aurelian Mateiciuc, investiția, a cărei inaugurare a avut loc ieri, a fost realizată după un prototip propriu al Grupului italian Genko.
La inaugurare au fost prezenți liderii PSD și PNL Suceava, Cătălin Nechifor, respectiv Alexandru Băișanu. Cei doi au vizitat fabrica de seringi din Suceava, după care au tăiat panglica inaugurală a noii investiții. În același timp, Aurelian Mateiciuc a precizat că în prezent, fabrica Genko Med Group, fostă Famos, are 76 de angajați, iar investițiile de până în momentul de față făcute de italienii de la Genko se ridică la circa șase milioane de euro. El a arătat că în situația în care ar exista o piață de desfacere mai dezvoltată, fabrica de seringi din Suceava ar putea să mai angajeze încă o sută de persoane. Mateiciuc a mai spus că Genko Italia va mai investi la Suceava și într-o instalație de trocare chirurgicale, adică instrumente folosite pentru intervențiile laparoscopice.
La rândul său, vicepreședintele Genko Italia, Michele Spagnoli, a ținut să precizeze că această companie își va continua investițiile în fabrica de seringi de la Suceava. Michele Spagnoli a ținut să sublinieze că, din păcate, România nu este principala piață de desfacere pentru seringile produse la Suceava.
„Acum am inaugurat noua linie de suturi chirurgicale, care devine un punct forte al acestei fabrici. Și nu ne vom opri cu investițiile aici. Și chiar în aceste momente dificile din punct de vedere economic noi am menținut și menținem locurile de muncă”, a declarat vicepreședintele Genko Italia, care a adăugat că „lucrăm în România, producem în România, dar vindem foarte puțin în România. Eu sper că noile schimbări care se prefigurează vor pune accent pe producătorii autohtoni și nu pe importatori”.
Nechifor: Statul român trebuie să se implice pentru a ajuta investitorii străini
Președintele PSD Suceava, Cătălin Nechifor, a declarat că din punctul său de vedere, statul român ar trebui să se implice mai mult în sprijinirea investitorilor străini.
„Mă bucur foarte mult că am șansa să fiu alături de prietenii din Italia care investesc în România de foarte mulți ani. Dacă în urmă cu 20 și ceva de ani fabrica de seringi de la Suceava era o șansă pentru locuri de muncă, iată că în timp, după o perioadă neagră, după câțiva ani în care această fabrică a stagnat, astăzi suntem în situația în care avem o investiție serioasă, de peste șase milioane de euro”, a spus Nechifor. El a arătat că în ultimele luni a avut mai multe discuții cu Michele Spagnoli pe tema continuării investițiilor pe care Grupul Genko Italia le va face în fabrica din Suceava.
„Avem un produs tehnologic de vârf, cu inteligență în spate, și cu cerere pe piață. Toată Europa caută aceste produse și este paradoxal că România nu poate să cumpere un produs românesc, făcut la Suceava, și lucrul acesta trebuie să înceteze. Vreau să vă asigur că în noi veți găsi parteneri pentru a dezvolta această afacere de succes. Este nevoie să creăm locuri de muncă la Suceava și vreau să vă mulțumesc din suflet că nu ați plecat din România”, a declarat Nechifor.
La rândul său, liderul PNL Suceava, Alexandru Băișanu, a spus că odată cu inaugurarea acestei investiții, la Suceava se dă startul proiectului USL pentru crearea de noi locuri de muncă în municipiul reședință de județ.
„Investiția de aici nu este una minoră, este una corectă, și poate avea drept rezultat atât crearea de locuri de muncă, cât și aducerea de impozite la Primăria Suceava. Noi vom continua demersurile pentru înființarea acelui parc industrial, aprobat în Consiliul Local. Iar prin intermediul parlamentarilor USL vrem să aducem cât mai mulți investitori în Suceava și să găsim soluții pentru dezvoltarea societăților care angajează suceveni și care aduc profit municipalității”, a mai spus Băișanu.

Recomandări

Șoldan anunță o creștere a numărului de pasageri pe Aeroportul Suceava, precum și investiții majore pentru dezvoltarea acestuia

Misiuni de salvare de peste 2,5 milioane de km, echivalentul ocolului Pământului de 62 de ori, ale ambulanțelor din județul Suceava

Pacienții spitalului din Suceava nu vor mai fi plimbați între clădiri pentru o radiografie. Consiliul Județean a achiziționat un aparat de radiologie mobil

Suceava s-a numărat printre marile centre universitare din țară în care ANAF a derulat o nouă campanie națională de educație fiscală