La doar 7 ani, suceveanul Miron Crețu a urcat pe podiumul Transylvania Karate World Cup 2025



La doar 7 ani, suceveanul Miron Crețu a urcat pe podiumul Transylvania Karate World Cup 2025
La doar 7 ani, suceveanul Miron Crețu a urcat pe podiumul Transylvania Karate World Cup 2025

Sala „Horia Demian” din Cluj-Napoca a găzduit zilele trecute prestigiosul turneu Transylvania Karate World Cup 2025. Evenimentul a adunat la start 987 de sportivi din 21 de țări, confirmând poziția sa de top în calendarul internațional al artelor marțiale.

Printre medaliații întrecerii s-a aflat și tânărul sucevean Miron Crețu, în vârstă de doar 7 ani, pregătit de antrenorul Ovidiu Corduneanu, centura neagră 5 DAN. Reprezentantul clubului Atletic Bucovina s-a clasat al treilea în proba de kumite individual, fiind devansat de reprezentanții Slovaciei și Italiei.

„Această performanță nu reprezintă doar o medalie. Este o dovadă a curajului, disciplinei și maturității sportive pe care un copil le poate demonstra la o vârstă fragedă. Miron a arătat că pregătirea riguroasă și pasiunea pentru karate pot transforma orice participare într-o performanță de nivel mondial”, a declarat antrenorul Ovidiu Corduneanu.



Recomandări