La Coșna s-a reînnoit „Serbarea Pomului de Iarnă”



– După Bobotează, sătenii au organizat o petrecere la Căminul cultural, în amintirea vechilor baluri sătești care se făceau în această localitate
La Căminul cultural din Coșna a avut loc duminică, 8 ianuarie, o sărbătoare a satului, o noapte de neuitat sub deviza „Sărbătoarea Pomului de Iarnă”. Pentru prima dată de la reînființarea comunei Coșna, sătenii au avut prilejul de a se întîlni laolaltă, de a sărbători ca în vremurilor trecute cînd aceste manifestări culturale erau o tradiție în localitate. Invitații speciali ai acestei manifestări au fost artiștii consacrați de muzică populară Tinu Vereșezan și Angela Rusu, precum și Orchestra „Dinu Tănase” din Năsăud. La eveniment au participat și invitați din localități apropiate Coșnei, din Poiana Stampei, Dorna Candreni, Vatra Dornei, îmbrăcați în straie populare, care s-au alăturat petrecerii (cu un meniu „la înălțime” oferit de organizatori – managerii Restaurantului „Dor” din Năsăud), „de înaltă ținută profesională”, după cum ne-a spus directorul Căminului, Florin Talancă. „Vrem să facem o tradiție din organizarea acestor petreceri pentru gospodarii din Coșna, iar cu ajutorul sponsorilor, următoarea manifestare culturală va fi organizată în luna martie –Balul Mărțișorului”, ne-a mai spus directorul Căminului cultural.