La ce folos…

La ce folos e jertfa lui Iisus
De-n mine e atâta necredință!
Ce Har Măreț a coborât de sus
Și, totuși, eu mă zbat în neputință.
La ce folos e dragostea eternă
Și grija și căldura mângâierii.
De-n mine e o-ncrâncenare mută,
Și respingând, mereu, darul iertării.
La ce folos e Locul cel de Sus
Ce Domnul mi l-a pregătit în Slavă,
De viața mea-i trăită păcătos,
Căci nicidecum nu-l voi vedea vreodată.
(Gabriela)
Metanie
Inima îmi tresare!
Pulsul îmi cântă viața,
tresărirea – bucuria,
gândul – recunoștința.
Îi urmăresc „pasul”!
privirea adâncă, pierdută;
Își zâmbesc unul altuia!
Se înțeleg din viață!
Respiră adânc!
„Doamne, miluiește-mă!”
Doar zgomot de rasă!
Atâta grație în pas, dans!
Fruntea-i sărută pământul!
Mă bucur și mă rușinez!
Mâna caldă mă atinge!
Respirația trăiește cu mine!
Fac la rându-mi calm, ușor
să nu pierd ritmul.
Ridic privirea,
văd icoana,
fereastra către Iisus.
Să mă despartă de El
fereastra ori neputința mea?
Pun gândul în rugă!
Tresărirea inimilor,
glasurile noastre
se unesc într-un sunet.
Răsună în Lăcașul Sfânt!
Suntem trei!
Ne unim în rugă!
„Doamne, miluiește!”
(Ludmila Ferent)
(http://www.sfintii-arhangheli.ro/poezie)