Alergare montană

La Campionatul Balcanic de la Câmpulung a avut loc și o conferință științifică

În data de 10 mai 2019, la Câmpulung Moldovenesc s-a desfășurat, în premieră pentru acest municipiu, Campionatul Balcanic de Alergare Montană pentru juniori și seniori. La startul competiției s-au prezentat sportivi din șapte țări, și anume: Bulgaria, Israel, Ucraina, Serbia, Slovenia, Turcia și România.
În cadrul programului acestui Campionat Balcanic s-a organizat Conferința științifică „Campionatul Balcanic de Alergare Montană”, ediția I, conferință organizată de conf. univ. dr. Elena Vizitiu, din cadrul Universității ”Ștefan cel Mare” din Suceava. La această conferință s-a avut în vedere un schimb constructiv de opinii și informații utile, cunoștințe teoretice și practice.
În acest cadru conceptual, conferința a avut cinci teme: „Psihsical fitness and role models in sport”, susținută de profesor univ. dr. Florin Leuciuc, „The human performance and the natural environment”, profesor univ. dr. Dan Milici, „Mountain running-strategies”, conferențiar dr. Elena Vizitiu, „The kinetic approach of lower limb trauma in mountain running”, asistent univ. dr. Mihai Constantinescu, dar și „The evolution of mountain running problems in the last three years”, antrenor federal Federația Română de Atletism Silviu Casandra.
La această conferință au participat antrenori, sportivi, studenți, cât și președintele Federației Române de Atletism, Florin Florea.

Recomandări

Cooperarea medicală europeană, promovată de prof. univ. dr. Roxana Filip într-o conferință internațională la Tbilisi

Conferința „Pacea lui Dumnezeu și pacea lumii” a marcat Ziua internațională a Bibliei în Protopopiatul Rădăuți

Prima ediție a conferinței studențești Liter@t, organizată la Suceava de Facultatea de Litere și Științe ale Comunicării

Întâlnirea pastoral-misionară de la Câmpulung Moldovenesc a marcat finalul conferințelor preoțești din Eparhia Sucevei și Rădăuților

Studentă USV selectată la nivel național în competiția Fulbright Student Program 2026-2027, în domeniul Literatură Americană

S-a stins profesorul universitar Gheorghe Gutt, personalitate marcantă a mediului academic și științific românesc