Investiție

La Berchișești a fost inaugurată noua sală de sport de la școala gimnazială din comună

La Berschișești a fost inaugurată noua sală de sport din comună
La Berschișești a fost inaugurată noua sală de sport din comună

Noua sală de sport a școlii gimnaziale din comuna Berchișești a fost inaugurată recent, în prezența autorităților locale, parlamentari suceveni, elevi și cadre didactice din comună, dar și din Ucraina și Republica Moldova. Primarul din Berchișești, Violeta Țăran, a precizat că sala de sport a fost construită printr-un proiect inițiat de primărie și finanțat prin Compania Națională de Investiții. Valoarea investiției a fost de 2,24 milioane de lei, fără TVA.
„Inaugurarea și sfințirea noii săli de sport a școlii generale din comuna Berchișești, precum și festivitățile aferente acestui eveniment, au constituit un real succes pentru noi. Vreau să le mulțumesc tuturor oamenilor care ne-au sprijinit, instituțiilor statului și societăților care au contribuit la realizarea acestei superbe săli de sport: Compania Națională de Investiții, proiectantul S.C. Nord Proiect, constructorului SC Victor Construct, consilierilor locali și angajaților Primăriei Berchișești, parlamentarilor suceveni și, în mod special, domnului senator Ioan Stan, precum și tuturor entităților care au avizat favorabil investiția noastră”, a spus Violeta Țăran după inaugurarea noii săli de sport.
Noua sală de sport se află pe terenul unde a funcționat vechea școală, foarte aproape de clădirea școlii gimnaziale din Berchișești. Sala are o tribună cu capacitatea de 102 locuri și dispune de instalații specifice jocurilor de handbal, baschet, volei, tenis de câmp, badminton, minifotbal, spaliere pentru gimnastică, spațiu pentru prim-ajutor, depozitare, patru vestiare cu grupuri sanitare dotate cu dușuri și toalete, cabinetul profesorului, spații administrative, spații create special pentru persoanele cu handicap. Sala dispune și de un sistem de ventilație modern, un sistem de sonorizare integrat, supraveghere video, o centrală termică pe combustibil solid și o instalație de panouri solare, dar și o pardoseală din covor sintetic modular, cu strat de absorbție, cu grosime de 12 cm, rezistent la abraziune și la impact.

Recomandări

Simulare în condiții improprii la Rădăuți. Aproape 300 de elevi au dat examenul într-o sală de sport

Simulare în condiții improprii la Rădăuți. Aproape 300 de elevi dau examenul într-o sală de sport
Simulare în condiții improprii la Rădăuți. Aproape 300 de elevi dau examenul într-o sală de sport

Școala „Regina Elisabeta” Rădăuți a inaugurat sala de sport modernizată cu sprijinul companiei EGGER

LANSAREA PROIECTULUI CONSTRUIRE CLADIRE P+E PENTRU IMBUNATATIREA ACCESULUI EGAL LA SERVICII DE CALITATE SI INCLUZIUNE IN EDUCATIE, IN COMUNA POIANA STAMPEI, JUDETUL SUCEAVA

Primarul din Poiana Stampei, Viluț Mezdrea, a semnat contractul pentru construcția unei noi școli în comună

Comunități mai puternice, școli mai bine pregătite, acces îmbunătățit la servicii medicale – impactul sponsorizărilor EGGER în 2025

Sala de sport de la Școala Regina Elisabeta, proiect de 157.000 de euro finanțat de EGGER
Sala de sport de la Școala Regina Elisabeta, proiect de 157.000 de euro finanțat de EGGER