Deputatul USR de Suceava, Emanuel Ungureanu, a transmis un mesaj la împlinirea a 81 de ani de la eliberarea lagărului de la Auschwitz, în care a ținut să vorbească despre cruzimea cu care românii au tratat sute de mii de evrei. „Și noi am trimis evrei la moarte. După ce i-am jefuit. Eu m-am născut în Suceava și astăzi, la 81 de ani de la eliberarea lagărului de la Auschwitz, pe care l-am vizitat acum câteva săptămâni cu un grup numeros de liceeni, studenți, profesori, tineri cu afecțiuni grave de sănătate, e timpul să vorbim și despre cruzimea cu care am tratat noi, românii, sute de mii de evrei de pe teritoriul României.
Pentru că sunt bucovinean, voi vorbi despre modul absolut barbar în care au fost jefuiți și trimiși la moarte evreii din Suceava.
Din Suceava, în octombrie 1941, din Gara Burdujeni, peste 3.200 de evrei au fost deportați în Transnistria în vagoane de vite. Fără apă. Fără hrană. Fără șanse. Mulți au murit pe drum. Ceilalți, acolo”, a spus Emanuel Ungureanu.
El a făcut referire la cartea-document „Holocaustul în România”, scrisă de Radu Ioanid, despre care spune că arată cât se poate de clar că nu a fost haos, ci politică de stat. „Prefectura, jandarmeria, poliția și funcționari ai statului român au scos oameni din case, le-au confiscat bunurile și i-au înghesuit în trenurile morții care au plecat din Gara Burdujeni”, a precizat Ungureanu. El a dat și un citat din cartea „Holocaustul în România”, în care se spune că „Ordonanța de urmărire penală nr. 5 confirmă asasinarea evreilor din Suceava comisă de jandarmii români la trecerea Nistrului. Jandarmul Vasile Mihailiuc a fost pus sub urmărire pentru jaf, brutalități și crime. Martorii au declarat că lovea femeile și copiii și îi jefuia înainte de deportare.”
„Asta s-a întâmplat aici. La Suceava. Nu <alții>. Nu <nemții>. Noi. Statul român. Astăzi, când comemorăm eliberarea lagărului de la Auschwitz, avem o obligație: să nu uităm, să nu relativizăm și să nu mințim. Memoria nu e opțională. Asumarea e o datorie”, a încheiat Emanuel Ungureanu.






