Un bătrân în vârstă de 79 de ani a fost arestat în cursul zilei de ieri de judecătorii Tribunalului Suceava, fiind acuzat de omor calificat.
Vasile Pantelimon, din comuna Drăgușeni, a fost încarcerat în arestul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, pentru că, susțin anchetatorii, și-a omorât cumnata, în a treia zi de Paște.
Elena Florea, în vârstă de 59 de ani, din aceeași localitate, a venit marți dimineață, în jurul orei 10:00, în vizită la sora sa, Eufrosina Pantelimon. Aceasta din urmă era ieșită prin vecini, acasă fiind doar soțul ei, Vasile Pantelimon. Bătrânul se afla în stare avansată de ebrietate, acesta fiind și motivul pentru care s-a luat la ceartă cu cumnata sa.
Septuagenarul le-a povestit anchetatorilor că Elena Florea i-a reproșat faptul că bea prea mult și că își bate soția.
Ocara primită de la cumnată i-a luat, se pare, mințile bătrânului, care a înjunghiat-o pe la spate cu un cuțit de bucătărie în timp ce aceasta ieșea din casă. Lovitura i-a fost fatală femeii, lama cuțitului atingându-i inima. Vecinii povestesc că Elena Florea a apucat să se mai târască până la poartă, aproximativ zece metri, unde a decedat.
„Bea zdravăn și de vreo jumătate de an nu mai judeca. Era gelos. Spunea că nevasta lui trăiește cu mine și cu încă un vecin. Ce-mi trebuie mie babă de 80 de ani…”, mărturisește unul dintre vecini, Vasile Barna, precizând că bătrânul Pantelimon își bătea soția atunci când era beat.
„După ce și-a omorât cumnata, a încercat să-i facă felul și soției… noroc că au sărit câțiva săteni și l-au calmat”, completează vecinul.
„Când bea, era nebun, avea vedenii…” Vasile Pantelimon a fost reținut la scurt timp de polițiști, cercetările fiind preluate de către judiciariștii Serviciului de Investigații Criminale, sub coordonarea unui procuror criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava.
Ieri, în jurul prânzului, bătrânul a fost prezentat instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă, Vasile Pantelimon fiind încarcerat în beciurile Poliției.
La casa Elenei Florea, rudele îndoliate erau adunate ieri la căpătâiul acesteia și făceau ultimele pregătiri pentru înmormântare.
„El pe mine a vrut să mă omoare. Când bea, era nebun, avea vedenii…. Nu merită să trăiască”, își punea mâinile în cap Eufrosina Pantelimon, soția bătrânului arestat pentru omor calificat.





