Comic

La 31 de ani, deputatul Coroamă se visează Hrebenciucul PNL Suceava



Năuceala generalizată care domnește în rândul liberalilor suceveni de câțiva ani îi face pe tot mai mulți membri, mai noi sau mai vechi, să se viseze salvatori de filiale, dar nu din postura de organizatori și activiști politici cu inteligență sclipitoare, ci de sforari mărunți, de jucători de poker la cacealma.
De doi-trei ani, prin sediul PNL Suceava se perindă fel de fel de personaje care și-au luat ca model „eminența cenușie” a PSD, Viorel Hrebenciuc, și încearcă să pună mâna pe partid sau să se plaseze în spatele celor pe care îi cred capabili să le ofere ceva în sprijinul unei iluzorii susțineri.
Din această categorie face parte și deputatul Gheorghe Coroamă, care, la numai cei 31 de ani ai săi și cu o experiență politică declarată de șase ani, visează să fie el cel care decide cine va conduce pentru următorii patru ani filiala Suceava a liberalilor suceveni.
Coroamă este inginer silvic, a fost șef de ocol la Putna și, printr-un concurs favorabil de împrejurări a ajuns, în 2008, parlamentar de Suceava, cu circa 2.000 de voturi. La fel ca și alți tineri care s-au trezit peste noapte trimiși în înalte demnități publice, tânărul putnean a început să se comporte ca și cum funcția i-a venit ca urmare a excepționalelor sale calități și că i se potrivește mănușă.
Consecvența nu este unul dintre atuurile deputatului din Putna
Dacă la începutul acestui an îi dădea lecții de comportament politic unuia dintre puținii vechi liberali care au mai rămas în partid, senatorului Tiberiu Prodan – acesta din urmă angajat într-un conflict deschis cu fostul coordonator al PNL Suceava, deputatul de Iași Relu Fenechiu – acum anunță că se ocupă de descoperirea de președinți de organizații județene și militează pentru libertatea de exprimare, chiar cu prețul încălcării normelor interne de disciplină de partid.
De unde astă iarnă trimitea comunicate de presă în care îi reproșa public senatorului Prodan că „a greșit când și-a exprimat antipatiile și părerile personale într-o conferință de presă a partidului” și nu în interiorul organizației și că „dacă fiecare dintre noi nu va înțelege că o minimă disciplină și coerență sunt absolut necesare în viața de organizație, PNL Suceava nu va putea să iasă din marja unui 15%”, în urmă cu câteva zile voia democrație și drept de acțiune independentă, îndeosebi pentru parlamentari.
Care este eficiența unui astfel de model comportamental se va vedea la alegerile interne din PNL, care vor avea loc în data de 12 iulie, iar ulterior în scorul pe care îl vor obține liberalii suceveni la alegerile prezidențiale din toamna acestui an. Deocamdată, filiala Suceava a singurului partid istoric care a mai rămas pe scena politică românească nu pare să-și fi găsit echipa de lideri care să-i arate din nou drumul spre victorie.



Recomandări