Autoritatea de Sănătate Publică (ASP) Suceava a contabilizat primul deces prin HIV/SIDA din cursul acestui an, dar și primul caz de îmbolnăvire în rândul populației.
O tânără de 25 ani din Câmpulung Moldovenesc a murit, în ianuarie, din cauza cumplitei maladii, tot atunci fiind depistat și primul caz de boală din 2008, victima fiind un bărbat de 32 ani, din Câmpulung Moldovenesc.
Statisticile acestei instituții arată că, la această oră, numărul sucevenilor cu HIV/SIDA este de 155. Nouă dintre bolnavi au fost diagnosticați cu această cumplită boală în cursul anului trecut, printre ei regăsindu-se și doi copii.
Anul trecut, șapte suceveni au murit din cauza bolii Potrivit statisticilor, cinci dintre persoanele depistate în 2007 cu teribila maladie sunt de sex feminin, iar patru de sex masculin.
Doi dintre bolnavi provin din zona Suceava, patru din Fălticeni, iar restul sunt din Gura Humorului, Rădăuți și respectiv Vatra Dornei. Pentru doi din cei nouă suceveni depistați cu HIV/SIDA anul trecut, boala a fost depistată mult prea târziu, ei decedând la scurt timp după ce medicii le-au pus teribilul diagnostic. Este vorba de un bărbat din Gura Humorului, care a murit în luna martie, și o femeie din Rădăuți, care a decedat în septembrie.
În afara lor, în 2007, au mai decedat din cauza bolii, după o lungă suferință, alte cinci persoane, două femei și trei bărbați, provenind din zonele Fălticeni și Suceava.
În județ, majoritatea bolnavilor HIV/SIDA sunt tineri seropozitivi, victime ale unui sistem sanitar deficitar în perioada 1985 – 1992 care, la vremea respectivă, a făcut posibilă infectarea a mai mult de 10.000 de copii din întreaga țară.
Seropozitivii din județ, refuzați de către angajatori Potrivit președintelui Asociației Red Ribbon din Fălticeni, Dorina Vasile, tinerii din Suceava infectați în acea perioadă și ajunși acum la vârsta la care este necesară integrarea lor profesională nu își pot găsi o slujbă.
Sursa citată arată că tinerii cu HIV/SIDA din județ au de înfruntat discriminarea în ceea ce privește accesul la un loc de muncă, ei fiind refuzați de patroni în cazul în care au curajul să recunoască boala de care suferă.
Jumătate dintre ei se confruntă și cu lipsa educației și slaba pregătire profesională, în condițiile în care au abandonat școala până în clasa a VIII –a, obosiți de lupta împotriva discriminării la care erau supuși.
În Suceava, chiar dacă alte drepturi ale persoanelor seropozitive sunt respectate, există situații în care ajutorul social nu se mai dă de luni de zile.





