Adolescență, după gratii

La 14 ani, trimis în judecată pentru omor calificat



Sergiu Claudiu Polocoșeriu a fost trimis în judecată pentru omor calificat
Sergiu Claudiu Polocoșeriu a fost trimis în judecată pentru omor calificat

Adolescentul în vârstă de 14 ani care, la jumătatea lunii aprilie a acestui an, l-a lovit cu un par în cap pe un bătrân din satul Frumoasa, comuna Moara, acesta decedând în „Reanimarea” Spitalului Județean, după câteva săptămâni de agonie, a fost trimis în judecată în cursul zilei de ieri, se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava.
Sergiu Claudiu Polocoșeriu, din comuna Șcheia, a fost dat pe mâna judecătorilor pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat.
Înainte de a fi arestat preventiv și a ajunge în celulele de la subsolul Poliției Suceava, adolescentul a fost expertizat psihiatric, iar medicii au stabilit că minorul prezintă discernământ diminuat.
Sergiu Claudiu Polocoșeriu este acuzat că, în după-amiaza zilei de 13 aprilie a.c., pe fondul unui conflict spontan, pe raza satului Frumoasa, l-a lovit cu un par în cap pe Mircea Bolohan, în vârstă de 65 de ani, localnic. Bătrânul venea de la Gura Humorului, unde vânduse baloți de paie și mai avea câteva sute de metri până acasă, când s-a petrecut agresiunea.
Sexagenarul a reușit să ajungă la domiciliu, însă nu mai putea vorbi și îi arăta soției prin semne și sunete că îl doare foarte tare capul, că ar fi fost victima unei agresiuni.
Dus la spital de o ambulanță chemată de fiica sa, Mircea Bolohan a fost diagnosticat cu traumatism cranio-cerebral grav și hematon intracerebral, iar la scurt timp a intrat în comă de grad IV, fiind supus de urgență unei intervenții chirurgicale. Aproximativ două săptămâni mai târziu, Mircea Bolohan a decedat în Spitalul Județean Suceava.
Anchetatorii au stabilit în urma investigațiilor că bătrânul a fost lovit cu un par în cap de adolescent, în urma unui conflict spontan izbucnit dintr-un motiv cât se poate de stupid.
Calul din căruța în care se afla minorul mânca dintr-un sac cu paie aflat în faetonul bătrânului, iar acesta din urmă ar fi lovit cabalina cu biciul.
Din acest motiv, susțin anchetatorii, Sergiu Claudiu Polocoșeriu l-a lovit pe bătrân cu un par în cap.



Recomandări

Judecătorii au stabilit definitiv că cei patru autori ai agresiunii în stradă de la Burdujeni pot fi cercetați în libertate, sub control judiciar

Judecătorii au stabilit definitiv că cei patru autori ai agresiunii în stradă de la Burdujeni pot fi cercetați în libertate, sub control judiciar
Judecătorii au stabilit definitiv că cei patru autori ai agresiunii în stradă de la Burdujeni pot fi cercetați în libertate, sub control judiciar