O femeie din municipiul Suceava a aflat cât de scump poate fi un telefon la 112 (serviciul gratuit de preluare a apelurilor de urgență), după ce băiatul său, rămas singur acasă, a format fără nici un motiv acest număr. Miercuri după-amiază, copilul, în vârstă de 8 ani, a sunat de pe telefonul fix de nu mai puțin de 25 de ori la 112 și le-a înjurat pe operatoarele de serviciu. Polițiștii au luat numărul de pe care puștanul a sunat și tot în aceeași zi i-au făcut o „vizită” acasă. Pentru că minorul nu poate fi tras la răspundere, cea care le-a dat socoteală oamenilor legii a fost mama sa, Angela Ș., femeia primind o amendă de câteva milioane de lei vechi din partea polițiștilor, pentru că nu și-a supravegheat odrasla.
La aproape doi ani de la înființare, Serviciul de preluare a apelurilor de urgență 112 Suceava continuă să fie bombardat zilnic cu mii de apeluri, marea majoritate „condimentate” cu înjurături, alarme false sau propuneri indecente, deși amenzile pentru cei care și-au făcut o pasiune din a suna la acest număr fără nici un motiv sunt destul de mari. Șeful Oficiului Județean de Telecomunicații Speciale (n.r. – autoritatea competentă să instaleze, să opereze, să întrețină și să mențină, la nivelul județului, sistemul 112), colonelul Mihai Dascălu, a tras de nenumărate ori un semnal de alarmă, dând exemplu unor cazuri când, din pricina acestor apeluri false, operatoarele de la 112 au răspuns cu întârziere la cele reale.
Serviciul de urgență 112 a fost înființat la Suceava în noiembrie 2004 și urmărește reducerea timpului de intervenție și folosirea eficientă a resurselor umane și materiale implicate în rezolvarea cazurilor de urgență. Apelarea numărului 112 reprezintă o cale rapidă de a comunica cu dispeceratele de urgență (Poliție, Pompieri, Ambulanță) în timpul unei situații de urgență. Personalul Centrelor de preluare a apelurilor de urgență 112, inclusiv cel de la Suceava, este compus din profesioniști (de regulă femei) care răspund la apelurile de urgență 24 din 24 de ore și care sunt instruiți pentru a asista apelanții în cazuri de urgență și a-i ajuta în cel mai scurt timp posibil. Potrivit legii, se interzice utilizarea numărului 112 în scopuri ce nu reprezintă apeluri de urgență: „apelarea abuzivă sau alertarea falsă a centrelor pentru preluarea apelurilor de urgență constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 1.000.000 la 5.000.000 de lei (n.r.-Legea 398/2002)”.





