Valoare

La 10 ani de la premieră, ”4 luni, 3 săptămâni și 2 zile” a rulat la ”Modern”, în Suceava, cu sala plină



Sucevenii l-au așteptat cu flori pe regizorul Mungiu
Sucevenii l-au așteptat cu flori pe regizorul Mungiu

A doua ediție a Les Films de Cannes à Suceava, desfășurată în ultimele trei zile, a fost deschisă de filmul ”4 luni, 3 săptămâni și 2 zile”, al regizorului Cristian Mungiu, primul și singurul, până acum, film românesc premiat cu Palme d’Or. La 10 ani de la cea de-a 60-a ediție a Festivalului de la Cannes, când ”432” a primit prestigiosul trofeu, Cristian Mungiu a venit la Suceava și a fost primit cu emoție și entuziasm de iubitorii de film. Covor roșu, chiar dacă de la spectatori până la regizor majoritatea celor care au venit vineri seara la cinema erau în ținută de stradă, flori, sesiune de autografe de peste 20 de minute, fotografii cu fanii – au fost dovezi că atât filmul, cât și Cristian Mungiu sunt apreciați la Suceava. Un lucru mai rar întâlnit la filmele românești a fost prezența unui număr mare de tineri care doreau să vadă filmul și au așteptat până a intrat ultimul spectator care a avut invitație, cerând apoi permisiunea să fie lăsați în sală. Gala filmelor de la Cannes a fost un eveniment la care nu s-au pus în vânzare bilete, accesul fiind doar pe bază de invitație.
”Pentru un film văzut 10 ani mai târziu, e o onoare pentru mine că ați ieșit astă seară din casă”, a spus regizorul, în deschiderea evenimentului. Surpriza pregătită pentru public la această aniversare de 10 ani a fost primul film realizat de Cristian Mungiu, în 1994, ca student la școala de film. Este un scurt metraj de 10 minute, intitulat ”E bine rău”, filmat pe stradă, cu ”un grup de oameni ai muncii din București”, intervievați despre ce cred românii despre ei înșiși și despre țara lor. ”Suntem foarte inteligenți, dar trăim foarte prost”, ”trăim foarte prost, dar nu-i vina noastră”, ”toți ne fură”, ”suntem toleranți și patrioți” au fost câteva dintre răspunsurile pe care le-a primit pe stradă în 1994. ”Dacă ies mâine cu o cameră pe stradă, fac același film. Măcar să ne păstrăm umorul”, a spus cu amară ironie Cristian Mungiu.
Înainte de proiecția filmului ”432”, spectatorii au avut ocazia să vadă și un montaj de circa 15 minute de la unica transmisie în direct realizată de TVR, de la Cannes, exact la ediția din 2007, când filmul lui Mungiu a câștigat premiul.
Tensiunea generată asupra publicului este la fel de intensă ca în urmă cu 10 ani
Deși ”432” nu mai are astăzi rating ”AP 12 – acordul părinților pentru copii sub 12 ani”, Cristian Mungiu a avertizat părinții care au venit însoțiți de copii asupra durității filmului și a menționat că, la prima proiecție, care a fost la Cluj, a chemat de cinci ori ambulanța pentru că ”au fost oameni care sub presiunea momentului au leșinat”.
La Suceava, vineri seara nu a leșinat nimeni, dar după film au fost oameni care au spus că și-au învins cu greu impulsul de a se ridica și a pleca, din cauza tensiunii aproape insuportabile pe care o generează acțiunea de pe ecran.
”4 luni, 3 săptămâni și 2 zile” este mai mult decât o dramă care are ca subiect principal avorturile ilegale din România comunistă. Otilia, Găbița și dl Bebe suntem noi, cu multiplele noastre fațete, un film despre loialitate, prietenie, superficialitate și egoism, despre ferocitatea cu care ne putem sfâșia semenii. Anamaria Marinca, Laura Vasiliu și Vlad Ivanov ne interpretează pe fiecare dintre noi, în felurite momente ale vieții. Un film care nu doar că merită, ci trebuie văzut. Pentru amatorii de clasamente, menționăm că după un sondaj realizat de BBC Culture, pe baza voturilor exprimate de 177 de critici de film, din 36 de țări, filmul ”4 luni, 3 săptămâni și 2 zile”, de Cristian Mungiu, se află pe poziția a 15-a în topul celor mai bune filme din secolul al XXI-lea.
Reamintim că Les Films de Cannes à Suceava este un proiect cultural organizat de Asociația Creativ AS, în asociere cu Municipiul Suceava și Consiliul Local Suceava, cu sprijinul Cinemascop și Radio AS.


Autografe pentru fani
Autografe pentru fani
La 10 ani de la premieră, ”4 luni, 3 săptămâni și 2 zile” a rulat la ”Modern”, în Suceava, cu sala plină
La 10 ani de la premieră, ”4 luni, 3 săptămâni și 2 zile” a rulat la ”Modern”, în Suceava, cu sala plină
La 10 ani de la premieră, ”4 luni, 3 săptămâni și 2 zile” a rulat la ”Modern”, în Suceava, cu sala plină
La 10 ani de la premieră, ”4 luni, 3 săptămâni și 2 zile” a rulat la ”Modern”, în Suceava, cu sala plină
La 10 ani de la premieră, ”4 luni, 3 săptămâni și 2 zile” a rulat la ”Modern”, în Suceava, cu sala plină
La 10 ani de la premieră, ”4 luni, 3 săptămâni și 2 zile” a rulat la ”Modern”, în Suceava, cu sala plină
La 10 ani de la premieră, ”4 luni, 3 săptămâni și 2 zile” a rulat la ”Modern”, în Suceava, cu sala plină
La 10 ani de la premieră, ”4 luni, 3 săptămâni și 2 zile” a rulat la ”Modern”, în Suceava, cu sala plină
Sucevenii l-au așteptat cu flori pe regizorul Mungiu
Sucevenii l-au așteptat cu flori pe regizorul Mungiu


Recomandări

Avanpremieră specială a filmului „Libertate”, în prezența regizorului Tudor Giurgiu și a trei dintre actori, astăzi, la Suceava