Atacantul Ionel Ganea a declarat, ieri, la hotel Crowne Plaza, că va semna, în cursul acestei săptămâni, un contract pe patru sezoane și jumătate cu FC Rapid. „Nu mai este nicio chestiune de timp, de nimic, totul este în regulă. Voi semna mai mult ca sigur cu Rapid în cursul acestei săptămâni un contract pe patru ani și jumătate. Am primit o ofertă foarte bună și la vârsta pe care o am, un contract de patru ani și jumătate înseamnă enorm. Am vorbit deja cu Răzvan Lucescu, mă înțeleg foarte bine cu el”, a spus Ganea. El a afirmat că a primit oferta de a prelua un post de vicepreședinte, atunci când se va retrage din activitate. „Domnul Copos mi-a oferit un post de vicepreședinte după ce termin cariera de fotbalist. Numai un fraier nu ar fi acceptat oferta”, a completat Ganea, care a menționat că mijlocașul Cătălin Munteanu, dat afară de la Dinamo, va fi colegul său și la Rapid. Ionel Ganea a petrecut câteva ore la Crowne Plaza împreună cu soția, copiii și cu principalul acționar al FC Rapid, George Copos. Impresarul Victor Becali a declarat, ieri, că Rapid este o soluție pentru Cătălin Munteanu, mijlocaș care și-a reziliat contractul cu FC Dinamo. „Rapid este o soluție pentru Cătălin Munteanu, de ce nu ar fi? El și-a încheiat conturile cu Dinamo, are hârtia la mână. Deocamdată nu știu să aibă alte oferte, dar el are valoare și se poate transfera oriunde”, a afirmat procuratorul jucătorului, Victor Becali. Cătălin Munteanu, care avea contract cu Dinamo până în această iarnă, declarase în urmă cu ceva timp că și-a prelungit înțelegerea pentru încă doi ani și jumătate. Munteanu a evoluat în sezonul de toamnă în 17 meciuri în Liga I pentru Dinamo și a marcat două goluri.




