Starul australian Kylie Minogue a primit recent, la palatul Buckingham din Londra, rangul de ofițer al Ordinului Imperiului Britanic, fiind astfel onorată pentru contribuția sa la dezvoltarea industriei muzicale, informează thisislondon.co.uk.
Actrița, acompaniată de părinții săi, Ron și Carol, a purtat o rochie din mătase crem, decorată cu stele mari și pantofi cu toc aurii.
Minogue s-a transformat dintr-o actriță de seriale de televiziune într-unul dintre starurile cele mai bine plătite din lume, dar și într-unul dintre sex symbol-urile Europei și Australiei, continentul său natal.
Când a fost anunțată, în decembrie 2007, că va fi ridicată la rangul de ofițer al Ordinului Imperiului Britanic, Minogue a spus: „Mă simt extrem de emoționată că Marea Britanie, țara mea adoptivă, îmi recunoaște astfel meritele”.
Destin
De altfel, cântăreața a cucerit publicul britanic încă de la rolul Charlene din serialul TV „Neighbours”, difuzat la mijlocul anilor ’80.
După succesul primelor două single-uri, „Locomotion” – care a staționat pe primul loc în topul australian timp de 7 săptămâni – și „I Should Be So Lucky” – care a impus-o în topurile din lumea întreagă – Kylie a ales să se concentreze exclusiv asupra muzicii.
Hit-uri precum „Where the Wild Roses Grow”, în duet cu Nick Cave, „Spinning Around”, „Kids”, în duet cu Robbie Williams, „On a Night Like This”, „Can’t Get You Out of My Head”, „In Your Eyes”, „Love at First Sight”, „Come into My World”, „Slow” sau „I Believe in You” i-au adus lui Kylie vânzări de peste 40 de milioane de albume în întreaga lume, numeroase premii, precum și o poziție de top în rândul celor mai apreciate artiste de pe scena muzicii pop.
Ultimul turneu al lui Minogue a fost amânat după ce cântăreața a fost diagnosticată cu un cancer la sân, în mai 2005. Ea a anulat concertele pe care trebuia să le susțină în cadrul turneului „Showgirl”. În noiembrie 2005, aceasta a început ședințele radioterapie la Paris, apoi a mai urmat câteva ședințe de chimioterapie pentru a ucide ultimele reminiscențe ale cancerului. În ianuarie 2006, Kylie a aflat că a învins această boală. În noiembrie 2006, Minogue și-a reluat cu succes turneul „Showgirl”, care s-a încheiat anul acesta.
Învingătoare în lupta cu boala, artista a revenit în forță anul acesta cu un nou album, „X”, care este promovat în cadrul turneului KYLIEX2008, ce a cuprins – pentru prima dată în cariera lui Kylie – și România.
În mai, cântăreața a primit Ordinul de Cavaler al Artelor și Literelor, în Franța.