Fosta vedetă a serialului „Totul despre Sex” Kristin Davis a fost aleasă cea mai frumoasă femeie din lume, în cadrul unui sondaj realizat de revista Eve, la care au participat peste 40 de mii de persoane.
Potrivit site-ului terra.com, Davis, de 31 de ani, a devansat alte figuri precum Catherine Zeta-Jones, Eva Longoria, Halle Berry și Charlize Theron.
Secretul lui Davis, potrivit propriilor declarații, este să facă așa cum a învățat-o mama sa, adică „să se bucure de frumusețea ei naturală”.
Editorul revistei Eve, Sara Cremer, a declarat: „Kristin emană sex appeal fără să-și compromită inteligența și independența”. Ea a adăugat: Toate fetele din acest clasament au între 30 și 40 de ani și au dovedit că femeile devin mai frumoase odată cu vârsta”.