KITEJ-GRAD

Povestea salvării cetății-insulă Kitej (legendă? metaforă?) spune că, fiind împresurată de tătari, Dumnezeu a scufundat-o, spre a o ridica neatinsă după plecarea năvălitorilor. Rușii prigoniți religios în sec. XVII și-au aflat o nouă cetate Kitej în Delta Dunării, unde-și pot practica nestingheriți cultul și unde nu-i ajunge brațul răzbunător al autorităților țariste. La mare nevoie, Atotputernicul îi va coborî în ape și-i va ridica din nou la viață după trecerea primejdiei. Aceștia-s lipovenii. Au o organizare comunitară, o Mitropolie în județul Suceava, au și-o revistă lunară de cultură intitulată, cum altfel? – Kitej-grad. Apare la Iași, sub conducerea lui Nichita Danilov. Spre deosebire de publicații similare, cantonate în dispute mai degrabă închise, foaia de la Iași propune o viziune mult lărgită prin încadrarea și menținerea hotărâtă a etniei desprinsă de mama Rusia în universul spiritual rus. Universitarul bucureștean Fiodor Chirilă definește răspicat țelul „Casei rușilor lipoveni”: „redeșteptarea în conștiința membrilor săi a apartenenței la marea cultură rusă.” Astfel gândită, revista oferă și o fereastră generos deschisă către literatura rusă clasică și actuală. Se umple, astfel, un gol, fiindcă, mai ales în primii ani după 1989, dar și după aceea, interesul pentru formidabila literatură rusă era asimilat prostește cu o vinovată rusofilie, mai departe urmând acuza de nostalgii comunistoide. Am fost martor, după o premieră, la agitația unui universitar de la catedra de… slavistică: intelectualul cerea răspicat „să terminăm odată cu cehovii și dramaturgia rusă!” Un număr trecut al Kitej-grad a fost dedicat lui Bulgakov. În nr. 1-2 2007 aflăm pagini neștiute (nouă) din Dostoievski: se publică scrisoarea-fluviu către Maikov (1868) – pe atunci mai funcționa civilizația epistolară – care adaugă tușe noi personalității formidabilului romancier, sedus de „fascinația apusului”, atins de inerentele deziluzii și chinuit de avatarurile situației materiale.
O scrisoare mai consistentă și mai expresivă decât orice studiu doct! …
Vizitându-ne țara, Marina Tarkovskaia consemnează cu finețe și profunzime: „Există o Românie ascunsă, nereprezentată încă de forurile societății civile, cu atât mai puțin de mass-media, a oamenilor care citesc, comentează politicul și fredonează colinde, a cărei demnitate se observă doar la contactul direct. La fel, există și o Rusie ascunsă, nereprezentată de matrioșe, Cernobâluri și perestroici, o Rusie neamenințătoare, a oamenilor ajunși la simplitate prin elevație.” Ce rânduri inspirate! Un eseu de-a dreptul spectaculos semnează N. Danilov, care constată, argumentat, că ultimul țar, Nikolai II și unul dintre ultimii „țari roșii”, Brejnev, au avut un dat comun -mediocritatea (sunt comparate pagini din jurnalele celor doi). Mai semnalăm paginile consacrate lui Karamzin, Gogol, Evtușenko și din nou unicului Dostoievski. Ar mai fi de consemnat amplul reportaj „În satul natal al lui Emil Iordache” (slavist trecut de curând în lumea umbrelor), unde pare a nu se întâmpla nimic de-a lungul a 3 pagini de gazetă, dar există un joc subtil și subteran al sugestiilor revelatoare pentru relația dintre creator și meleagul natal. Apoi, un consistent interviu cu Fiodor Chirilă, o exactă și foarte bine scrisă (de Const. Coroiu) cronică la cartea de documente comentate aflate în arhiva Asociației Scriitorilor din Iași și destule alte materiale de real interes. Kitej-grad este o revistă demnă de
toată stima.