Actorul Kevin Costner va colabora din nou cu regizorul Kevin Reynolds, cu ocazia filmărilor pentru lungmetrajul „Learning Italian”, o comedie cu spioni, ce va fi realizată în sudul Germaniei, de compania Bavaria Film Studios, informează variety.com.
Acest proiect reprezintă a patra colaborare dintre Costner și Reynolds, după „Fandango”, „Robin Hood, prințul hoților” și „Waterworld-Lumea apelor”.
Kevin Costner și Kevin Reynolds vor fi și producătorii filmului, împreună cu Howard Kaplan.
„Learning Italian”, o coproducție Diplomat Films și Bavaria Film Partners, este cel mai recent proiect internațional care beneficiază de generoasa politică dusă de Germania în domeniul producției de film.
Proiectul a primit o finanțare de 1,1 milioane de euro din partea FFF Bayern și Bavaria Bank Fund și va beneficia de o serioasă reducere de taxe.
Kevin Costner a jucat recent în „The Company Men”, de John Wells, lansat la Festivalul de la Sundance, și va fi regizor și protagonist al filmului „A Little War of Our Own”, a cărui acțiune este plasată în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.
Kevin Costner este un actor cu un palmares bogat. Printre filmele care i-au adus succes se numără „Dansând cu lupii”, din 1990, care a fost premiat cu șapte Oscaruri, inclusiv cel pentru regie. Pentru această peliculă, Kevin Costner a lucrat atât ca actor, cât și ca regizor și producător. Alte producții în care s-a remarcat sunt „The Bodyguard” (1992)”, „O lume perfectă” (1993), „Campionul” (1996) și „Poștașul/ The Postman” (1997).