Actrița britanică Kate Winslet și soțul ei, regizorul Sam Mendes, au anunțat, luni, că s-au despărțit, după o căsătorie care a durat șapte ani, informează Reuters.
„Kate și Sam vă anunță că s-au despărțit la începutul acestui an”, a declarat Keith Schilling, de la firma de avocatură londoneză Schillings, într-un comunicat.
„Despărțirea lor s-a produs pe cale amiabilă, este rezultatul unei decizii comune. Amândoi vor avea custodie comună asupra copiilor și cer presei să respecte intimitatea familiei lor”, se afirmă în aceeași declarație de presă.
Aceasta a fost cea de-a doua căsnicie pentru Kate Winslet, actrița în vârstă de 34 de ani, care a primit premiul Oscar în 2009, pentru rolul din „Cititorul/ The Reader”. Ea a divorțat în 2001 de primul ei soț, asistentul de regie Jim Threapleton, după o căsnicie care durase trei ani.
Kate Winslet a fost preferata criticilor în sezonul trecut, primind și un Glob de Aur pentru rolul din „Nonconformiștii/ Revolutionary Road”, un film care portretizează evoluția și degradarea căsniciei unei familii americane din anii 1950. Acest film a fost regizat de Sam Mendes.
Sam Mendes, în vârstă de 44 de ani, este un regizor britanic cunoscut atât în domeniul cinematografiei, cât și în cel al teatrului. Mendes a primit Oscarul pentru regie în 1999, pentru filmul său de debut, „American Beauty”.
Anunțul despărțirii lor a luat Hollywood-ul prin surprindere, deoarece nu a existat nici un articol în presă care să fi relatat despre vreo problemă în căsnicia celor doi. Cu toate acestea, Kate Winslet a fost prezentă în Los Angeles, la gala premiilor Oscar, de pe 7 martie, fără soțul ei.
Kate Winslet și Sam Mendes s-au căsătorit în 2003 și au locuit în cea mai mare parte a timpului la New York și în Marea Britanie. Ei au împreună un fiu, iar Winslet mai are o fiică în vârstă de nouă ani, Mia, cu Jim Threapleton.
Rolul care a făcut-o celebră pe Kate Winslet este cel din superproducția „Titanic”, în care a jucat alături de Leonardo DiCaprio, cu care a făcut din nou echipă în „Revolutionary Road”.
Kate Winslet este cunoscută pentru rolurile unor personaje elegante pe care le-a avut într-o serie de filme, precum aristocrata Rose din „Titanic”, energica Marianne Dashwood din „Rațiune și simțire” și muza lui J. M. Barrie din „În căutarea tărâmului pierdut”. Ea a portretizat, însă, și o spălătoreasă care a furat scrierile celebrului marchiz de Sade din azilul în care acesta era internat, în filmul „Marchizul de Sade” (2000), și, un an mai târziu, a interpretat-o pe Iris Murdoch, celebra scriitoare britanică. Winslet a devenit cunoscută și pentru roluri complexe, jucate în filme independente, precum Clementine, o tânără care recurge la o intervenție psihologică de ștergere a tuturor amintirilor despre fostul ei prieten, din producția „Strălucirea eternă a minții neprihănite”.