LIGA A III-A

Juventus Fălticeni s-a întărit serios pentru noul sezon



Nou promovata Juventus Fălticeni s-a întărit serios în vederea noului sezon al Ligii a III-a. Echipa pregătită de Constantin Jamaischi i-a transferat pe Aelenei de la Dinamo București, Stanca de la FC Argeș, Ovdiu Bosancu și Șuleru de la Cetatea Suceava, Pânzariu de la Viitorul Liteni și pe Croitoru de la CFR Pașcani. „Chiar dacă au planat destule incertitudini asupra viitorului acestei echipe, acum suntem fericiți că am reușit să punem toate lucrurile la punct . Pe lângă faptul că am efectuat o bună campanie de transferări, cu ajutorul Primăriei am reușit să renovăm și stadionul , care acum arată o nouă față”, a declarat președintele grupării fălticene, Gică Croitoru. În altă ordine de idei, conducerea clubului a obținut acceptul Federației Române de Fotbal pentru a disputa meciurile de pe teren propriu ale sezonului 2006-2007 în ziua de sâmbătă, cu începere de la ora 11.00. În prima etapă a campionatului programată pentru data de 12 august, Juventus va primi pe teren propriu replica formației Laminorul Roman.



Recomandări