Justin Timberlake va compune coloana sonoră a unui film în care joacă logodnica sa



Cântărețul american Justin Timberlake va compune coloana sonoră a filmului „The Devil in the Deep Blue Sea”, în care va juca logodnica sa, actrița Jessica Biel.
În ultimii ani, artistul american și-a întrerupt cariera muzicală, concentrându-se asupra rolurilor sale din filme, iar cel mai recent album, intitulat „FutureSex/LoveSounds”, a fost lansat în 2006, informează accesshollywood.com.
Potrivit The Hollywood Reporter, Justin Timberlake va compune coloana sonoră a peliculei „The Devil in the Deep Blue Sea” și va fi totodată directorul muzical al producției.
Filmul prezintă povestea unui arhitect (Jeffrey Dean Morgan), a cărui soție (Jessica Biel) moare și care se împrietenește apoi cu o adolescentă (Chloe Grace Moretz), pe care o ajută să construiască o plută pentru a traversa Oceanul Atlantic. Filmul se află în preproducție și va fi lansat pe marile ecrane în acest an.
Cântărețul, compozitorul, producătorul, dansatorul și actorul Justin Timberlake a devenit celebru ca membru fondator al formației ’N Sync, a cărei lansare a fost finanțată de Lou Pearlman. Timberlake a fost recompensat cu șase premii Grammy și un premiu Emmy. În 2002, el a lansat primul său album solo, „Justified”, iar al doilea album al lui Timberlake se numește „FutureSex/LoveSounds”, fiind lansat în 2006. Cu primele două albume solo, Timberlake a vândut peste 18 milioane de copii în toată lumea, iar alături de ’N Sync – 50 de milioane de unități.
După lansarea celui de-al doilea album solo și turneul mondial de promovare, artistul american a luat o pauză în cariera muzicală, pentru a se concentra asupra rolurilor din filme. Justin Timberlake a jucat recent în „Rețeaua de socializare/ The Social Network”, „Profă rea, dar buuună/ Bad Teacher”, „Friends With Benefits” și „În timp/ In Time”.