Galeriile de artă sucevene, cu program permanent de expunere, prezintă pe simeze, în miez de octombrie, câteva expoziții care merită atenția publicului vizitator.
Expoziția de caricatură militantă cu titlul „După noi potopul – Roșia Montană”
Muzeul de Istorie Suceava etalează expoziția de caricatură militantă cu titlul provocator „După noi potopul – Roșia Montană”, realizată de graficianul satiric Doru Ghiocel Olaș.
Expoziția graficianului sucevean este, prin forma de protest soft a caricaturii, un semnal de sănătate civică locală într-un moment în care clasa politică face fandări în fața unor situații revoltătoare.
Având ca temă majoră (cu variațiuni) situația de la Roșia Montană, dar și alte câteva evenimente din actualitate, caricaturile, cu text explicit, nu fac decât să ne amintească faptul că rolul și rostul caricaturii este de a-i face pe oameni să zâmbească și să gândească. Expoziția constituie un eveniment vizual de impact menit să-i determine pe vizitatori să ia atitudine.
Expoziția Taberei de la Pătrăuți, la Galeria „Bucovina”
Galeria „Bucovina”,din incinta Palatului Administrativ, prezintă o parte din lucrările realizate de artiștii participanți la Tabăra de pictură Pătrăuți, tabără organizată în intervalul 5-17 august, de Consiliul Județean Suceava și Muzeul Bucovinei, în parteneriat cu Uniunea Artiștilor Plastici – Filiala Suceava.
Este vorba de lucrări semnate de artiștii plastici Dumitru D. Bostan, Cătălin Alexandru Chifan, Oana Chinchișan, Anton Costîn, Ioan Coțofan, Ion Grigore, Oana Ruxandra Hrișcă, Niculai Moroșan, Viorica-Ana Moruz, Mihai Pînzaru PIM, Pușa Pîslaru Ionescu, Lucia Pușcașu, Dumitru Rusu, Camelia Rusu Sadovei, Anghel Vasile Siminiuc, Liviu Suhar și Constantin Ungureanu BOX.
„Mirajul naturii”, la Galeria de Artă „Ion Irimescu” Suceava
Galeria de Artă „Ion Irimescu” Suceava etalează pe simeze lucrările artistului plastic sucevean Anghel Vasile Siminiuc circumscrise expoziției cu genericul „Mirajul naturii”.
Expoziția, care reunește 33 de lucrări executate în pastel și culori de ulei (peisaje și flori), vine în siajul expoziției Taberei de pictură de la Pătrăuți (la care Anghel Vasile Siminiuc a participat) și se suprapune peste Salonul Internațional al Profesorilor de Arte Vizuale 2013, de la City Gallery, la care artistul este prezent în calitatea lui de dascăl. Anghel Vasile Siminiuc, un artist îndrăzneț și detașat, ale cărui lucrări au o „muzicalitate mozartiană”, știe, așa cum spune Constantin Ungureanu BOX, „să lege detaliul de ansamblu” și să creeze „o lume spectaculoasă”.
Expoziția de pictură „Preludiu”, la Universitatea „Ștefan cel Mare”
La Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava poate fi văzută, în incinta galeriei din holul instituției, expoziția de pictură „Preludiu”, care reunește, într-o intenție conceptuală unitară, lucrări aparținând artistelor plastice Andreea Macovei și Raluca Daniliuc.
Dacă Andreea Macovei face din demersul teoretic al proiectului său un motiv imediat al transpunerii, astfel încât pânzele sale sunt replici interpretate și decontextualizate ale unor opere de referință din istoria artelor tradiționale, moderne și contemporane, proiectul expozițional al Ralucăi Daniliuc, care este articulat pe marginea unor evidențe artistice și istorice care pun în discuție posibilitatea existenței și intervenției altor civilizații humanoide în procesul devenirii noastre naturale, propune, în cheie picturală, câteva soluționări metaforice ale problematicii privind enigmele apariției și dezvoltării civilizației umane.
„Peisaje și flori”, la „Galeria Tuturor – fără resentimente”, și Salonul Internațional al Profesorilor de Arte Vizuale
La „Galeria Tuturor – fără resentimente”, din incinta Centrului Comercial „Zimbru” Suceava, mai poate fi văzută încă în aceste zile expoziția de pictură cu genericul „Peisaje și flori”, a artistului plastic botoșănean George Șpaiuc.
Sunt expuse 20 de lucrări în ulei pe pânză, peisaje urbane și rurale („Balconul”, „Balconul iarna”, „Case la Stupca”, „Iarna pe strada Săvenilor”, „Case vechi din Botoșani”, „Case la Agafton”, „Dealul la Balcic”) și o serie de tablouri cu flori (Flori 1, 2, 3…, Dumitrițe).
La City Gallery,din incinta Shopping City Suceava, sunt expuse lucrările Salonului Internațional al Profesorilor de Arte Vizuale 2013, circa 50 de piese executate în tehnicile picturii, graficii și tapiseriei. Lucrările sunt semnate de Camelia Rusu Sadovei, Oana Hrișcă, Oana Chinchișan, Pușa Pîslaru, Lucia Pușcașu, Niculai Moroșan, Dumitru Rusu, Anghel Vasile Siminiuc, Anton Costîn, Constantin Ungureanu BOX, Georgeta Gheorghiu, Eugenia Goraș, Raluca Schipor, Gabrel Baban, Marcela Larionescu, Irinel Chișcă, Iulian Asimionesei, Călin Baban, Cătălin Chifan, Viorica Moruz.
„Vibrația culorilor”, la Iulius Mall
La Iulius Mall Suceava, Societatea Artiștilor și Amicilor Artelor Plastice din Bucovina și Alianța Pro Bucovina prezintă publicului expoziția „Vibrația culorilor”, care etalează 40 de lucrări în ulei realizate de artistul sucevean Iulian Dziubinski.
Inginerul energetician Iulian Dziubinski, care se exprimă artistic atât în sculptură, grafică și pictură, este, așa cum spunea despre el criticul de artă Valentin Ciucă, „un inginer al sufletului”.
Uzând pictural de un cromatism care se circumscrie fovismului, Iulian Dziubinski își subliniază deopotrivă formația inginerească și faptul că mai întâi s-a remarcat ca sculptor, creator de piese artistice tridimensionale, prin geometrismul cu care-și construiește imaginile.