De alaltăieri, avem musafiri. Doi băieți, de fapt, doi domni din Târgoviște, cumnați, unul lucrând în Germania, ca dansator, celălalt șofer în Italia. Doi băieți plini de bun-simț, care și-au parcat autoturismul Audi la vreo 50 de metri distanță de noi și ne-au întrebat dacă le permitem să pescuiască în preajma noastră. Evident că momentul critic l-a constituit apariția lui Ringo, pe care când l-au văzut, au înlemnit. Le-am explicat că e labrador, că lătratul lui înfiorător este doar felul în care salută el musafirii, și astfel se împlinesc 48 de ore de când cei doi nu mai prididesc să-l scarpine pe burtă.
În cele două nopți petrecute deja împreună, am avut timp să ne povestim de toate. Am început cu problemele de „meserie”, respectiv tehnici de pescuit, momeli, monturi și așa mai departe. Discuțiile s-au extins către social, economic, mai puțin politic, pentru că realmente pe băieții ăștia doi nici nu-i mai interesează ce se întâmplă în România, decât în măsura în care fosta lor țară reprezintă o țintă de vacanță.
Evident că prima discuție a fost legată de drumul până aici. Cel care lucrează în Germania, proprietarul mașinii, a zis că niciodată în viață nu și-ar fi închipuit că în afara traseului Raliului Safari și a câtorva drumuri de prin Cambodgia, așa ceva mai există în lume. Omul nu este la prima aventură în Deltă, ar în concedii a mai pescuit prin Africa, Asia și America de Nord, dar nicăieri n-a întâlnit ceva asemănător. Din vorbă în vorbă, am ajuns și la chestiunea gunoaielor. Ne-au spus că acolo unde au parcat ei mașina au văzut în dreapta niște saci de gunoi. Le-am explicat că ăla este locul „oficial” de depozitare a gunoiului, iar ei au întrebat cine și când vine să-l ridice. Le-am spus ceea ce am spus într-unul din episoadele anterioare, anume că gunoierul oficial al zonei este probabil inundația de primăvară. Ca oameni trăiți într-o lume civilizată, în care eu cel puțin nu mai cred că voi ajunge vreodată, s-au arătat mirați de cele spuse de mine și au spus că ei preferă să strângă gunoiul în saci și să-l ducă tocmai la Tulcea. Pe linia schimbului de impresii, le-am zis că și eu, la rândul meu, în urmă cu doi ani, am intenționat același lucru, plecând din Mahmudia, dar că prietenul meu sucevean Mircea Câmpan (poate vi-l reamintiți din anii ’80, când era agent de turism la BTT Suceava) mi-a indicat locul unde pot arunca sacii, undeva în mijlocul Mahmudiei. Era o râpă care pornea din cel mai înalt punct al satului și care se termina în Dunăre. Evident că tot ceea ce depozita întregul sat acolo plus gunoaiele noastre ocazionale pleca la vale la prima ploaie mai vioaie sau la prima creștere de nivel a Dunării, astfel încât în principiu orice gunoi, în orice cantitate și oriunde l-ai depozita în perimetrul Rezervației Biosferei Delta Dunării se oprește tot în fluviu sau, mai exact, este cărat de acesta până la vărsarea în mare. România devine astfel nu doar colectoarea gunoiului întregii Europe (latura necivilizată), ci și un major furnizor de gunoi pentru întregul litoral al Mării Negre.
Problema nu este nouă, ea datează din totdeauna, numai că acum, de când suntem și membri ai Uniunii Europene, lucrurile par a fi scăpat complet de sub control. Acum reglementările legale îți interzic să mai faci focul pe întreg teritoriul RBDD, astfel încât ceea ce înainte rezolvai în zece minute, printr-un foc supravegheat, acum devine o nouă sursă de poluare majoră. Nu este de mirare că în buza ecluzei de pe canalul aflat la 50 de metri de noi, peturile și alte gunoaie au atins o înălțime care o depășește pe cea a porților ecluzei, iar în lungime și lățime ating dimensiunile unui teren de baschet. Cineva ne-a recomandat pescuitul la știucă cu strecurarea linguriței pe sub muntele de peturi și recuperarea rapidă pentru a nu deranja această veritabilă construcție. Am fost ieri acolo, m-am speriat și m-am întrebat încă o dată ce blestem apasă asupra țării ăsteia, încât a ajuns punctul terminus al tuturor gunoaielor din Europa, atât materiale cât și umane.
