Clubul Juniorul Suceava a participat cu două echipe la turneul internațional de fotbal pentru copii găzduit zilele trecute de orașul Aimargues, din sudul Franței. Fotbaliștii pregătiți de Bogdan Pantea și Ovidiu Vranău au lăsat o impresie deosebită, izbutind să se claseze la final pe locurile 2 și 3 în întrecerea de la categoria de vârstă Under 13. Până în finala pierdută la limită, cu 0-1, în fața celor de la Toulouse, echipa Juniorul I a înregistrat un număr de 7 victorii, 5-0 cu Aimargues, 2-1 cu Ajaccio, 4-0 cu Muret, 1-0 cu Arpajon, 3-0 cu Bompas, 1-0 cu Olympique Lyonnais, 3-0 cu Valenciennes, și o remiză, 0-0 cu FC Riom. Cea de-a doua echipă a clubului a reușit să câștige finala mică a competiției tot după un parcurs foarte bun, alcătuit din 7 victorii și două înfrângeri. Pe lângă aceste două trofee obținute cu echipa, ACS Juniorul a intrat și în posesia premiului acordat celui mai bun portar al competiției, care a intrat în posesia lui Răzvan Zofotă.
„A fost o experiență încununată de succes pentru acești copii, aflați la primul turneu internațional din cariera lor. Mă bucur că am lăsat o impresie frumoasă, iar faptul că au reprezentat România la această competiție i-a mobilizat foarte mult pe băieți. Doresc să mulțumesc părinților pentru suportul continuu acordat în procesul de instruire al acestor copii, dar și firmei Tarsin din Rădăuți, care, pe lângă faptul că ne-a asigurat transportul în Franța, a anunțat că îi va premia pe jucători cu un rând nou de echipament”, a declarat antrenorul Bogdan Pantea.
Trebuie spus că această vizită în Hexagon a fost primită drept premiu de micii fotbaliști de la Juniorul în urma succesului înregistrat astă-iarnă, la Brașov Junior Cup.
Iată și lotul de jucători care a efectuat deplasarea în Franța: Răzvan Zofotă, Sebi Nechita, Alex Crap, Andrei Varasciuc, David Toader, Marian Ilie, Albert Hofman, Denis Solovăstru, Alex Cazac, Leonard Pascar, Cristinel Măzăreanu, Vlad Hreceniuc, Robert Făgăraș, Tiberiu Danileț și Vlad Luțu.