Rugby

Juniorii sub 17 ani de la CSȘ Gura Humorului au primit trofeul, medaliile și tricourile de campioni naționali în fața propriilor suporteri



Juniorii sub 17 ani de la CSȘ Gura Humorului au primit trofeul, medaliile și tricourile de campioni naționali în fața propriilor suporteri
Juniorii sub 17 ani de la CSȘ Gura Humorului au primit trofeul, medaliile și tricourile de campioni naționali în fața propriilor suporteri

Sâmbătă, în ultima etapă a Campionatului Național de rugby juniori sub 17 ani, echipa Clubului Sportiv Școlar din Gura Humorului a fost premiată în fața propriilor spectatori pentru performanța de a câștiga pentru al treilea an consecutiv titlul de campioană națională a României, după cele de la sub 15 și 16 ani. Tinerii rugbiști pregătiți de antrenorul Andrei Varvaroi au făcut un sezon perfect, cu victorii pe linie, într-un campionat pe care l-au început mai greu, dar pe parcursul căruia au jucat din ce în ce mai bine și la finalul căruia au câștigat meritat un nou trofeu național. La acest moment festiv, primul care i-a felicitat pe campioni a fost primarul orașului Gura Humorului, Marius Ursaciuc.
„Este o generație de excepție, cu sportivi de excepție și antrenori de excepție, totul la superlativ. În afară de a mă înclina în fața voastră și fața performanțelor voastre, mai mult nu pot să fac. De fapt pot să fac. După ce-am discutat cu doamna președintă de la Fundația Te Aud România, Gabriela Popescu, Primăria și Consiliul Local Gura Humorului vă va oferi puțină relaxare, adică o excursie de vreo trei zile într-o locație pe care o veți stabili voi, campionii de astăzi, de mâine și de poimâine”, a spus primarul orașului Gura Humorului.
De câțiva ani, Fundația Te Aud România colaborează și sprijină Clubul Sportiv Școlar Gura Humorului, iar de anul trecut a pus umărul la înființarea echipei de seniori, Rugby Club Gura Humorului.
„Fundația Te Aud România dezvoltă în parteneriat cu CSȘ Gura Humorului un program de burse sportive și mentorat. Cel mai important lucru de subliniat este faptul că nu ne propunem să formăm doar sportivi, ci vrem să formăm oameni cu caractere. Sper că acești copii vor ajunge peste 15 ani la naționala României. În vara anului trecut am înființat RC Gura Humorului, cu un lot de 40 de jucători, club care se vrea o continuitate a CSȘ Gura Humorului. Asta pentru că odată ce acești copii terminau junioratul, le era foarte greu să-și continue cariera sportivă. Titlul de campioni naționali la juniori sub 17 ani vine după multă muncă, cu mult efort, cu probleme, dar și scăpări, deoarece nu e ușor să combini școala cu antrenamentele, orele de mentorat și cu tot ce facem aici. Vreau să le spun juniorilor că nu sunt campioni doar în terenul de rugby, ci și-n afara lui și atitudinea lor trebuie să arate acest lucru” a spus președinta Fundației Te Aud România, Gabriela Popescu.
Juniorii humoreni au primit și trei premii individuale
La festivitatea de premiere, pe lângă medaliile, trofeul și tricourile de campioni, humorenii au primit și trei premii individuale. Astfel, Alin Conache a fost desemnat cel mai tehnic jucător, Vlăduț Sidău – cel mai bun jucător defensiv și Ciprian Nichitean a fost declarat jucătorul sezonului.
Antrenorul Andrei Varvaroi și-a felicitat elevii pentru această performanță și speră ca aceștia să se regăsească în echipa de seniori a orașului.
„Am reușit pentru al treilea an consecutiv să ieșim campioni naționali. Și asta cu trei etape înainte de finalul sezonului și cu victorii pe linie, ceea ce este un lucru extraordinar. Atunci când gândeam că o să fie un an de tranziție, atunci băieții s-au mobilizat. Ideea era să evoluăm, ca acești copii să nu se piardă și să se regăsească la nivel de seniori când termină junioratul. Noi punem școala pe primul loc, apoi activitatea rugbistică. Mă bucură că nu s-au pierdut jucători. Regăsim aceiași jucători pe care îi aveam aici de la 15 ani. Vreau să-i felicit pentru performanță și să le transmit că a fi campion național nu înseamnă a fi un bun sportiv, înseamnă a fi un bun om în societate. Cred că putem continua această muncă până la vârsta de 19 ani, apoi să facem tranziția la echipa de seniori, căreia să-i influențeze parcursul” a spus antrenorul echipei CSȘ Gura Humorului, Andrei Varvaroi.
În acest sezon, CSȘ Gura Humorului a folosit un lot format din sportivii: Ștefan Ajităriței, Ioan Antonesi, Alexandru Bandol, Mihnea Barău, Ionuț Bârsan, Gabriel Bivol, Alexandru Buhăiescu, Ilie Cătună, Robert Cioltan, Adrian Cojocariu, Alin Conache, Claudiu Cuciureanu, Mihai Daraban, Marian Floriștean, Alexandru Gârda, Alex Limbosu, Andrei Mureșan, Ciprian Nichitean, Laurențiu Pojar, Vlăduț Sidău, Alexandru Tucaliuc, Vlăduț Țurcanu, Alexandru Ursache, Mircea Ursache, Sebastian Vasilovici, Alexandru Davidou și Irinel Legean.
Seniorii echipei RC Gura Humorului au fost felicitați pentru locul cinci în Divizia Națională
În cadrul festivității de premiere s-au acordat și șase plachete individuale pentru jucătorii echipei de seniori RC Gura Humorului, după cum urmează: căpitanul Alex Vaman – cel mai tehnic jucător, Lucian Zup – cel mai popular jucător, Sergiu Michiduță – jucătorul cu cele mai multe minute jucate, Cătălin Deliu – jucătorul sezonului, Ștefăniță Rusu – cel mai implicat manager, Andrei Varvaroi – cel mai implicat antrenor. La primul sezon competițional după înființare, seniori humoreni au reușit să se califice în play-off-ul Diviziei Naționale și să termine pe locul cinci din zece echipe în eșalonul secund.
„Pot să spun că a trebuit să aștept 23 de ani pentru a avea șansa de a juca acolo unde mi-am dorit cel mai mult, acasă. Mai mult decât atât, am avut impresia că această echipă a dezmorțit și orașul nostru, dovadă fiind numărul ridicat de spectatori de la meciurile de acasă. Nu credeam că așa ceva ar fi posibil, dar pentru unii colegi această echipă a reprezentat acel plus de motivație care i-a făcut să se întoarcă de peste hotare și să evolueze alături de noi.
Se știe că nici un început nu este ușor, iar noi n-am făcut excepție. Suntem un club mic, într-un oraș mic, cu resurse limitate, și totuși împreună cu colegii mei am reușit să ne depășim condiția și să fim una dintre revelațiile acestui campionat. Sezonul extraordinar reușit la prima participare ne face mândri de munca noastră, dar în același timp creează așteptări mai mari pe viitor de la sportivi, suporteri și fără îndoială de la sponsori. Sunt mândru că fac parte, alături de Gabriela Popescu și Andrei Varvaroi, din echipa care a pus bazele și care a coordonat acest proiect și am reușit să ducem la bun sfârșit un an plin de provocări”, a explicat managerul jucător al echipei de seniori, Ștefăniță Rusu. Managerul humorenilor a ținut să le mulțumească și celor care au fost și sunt alături de echipă.
„Mulțumesc celor care au crezut în noi de la început: DHL Expres România, BCR România, Fundația Te Aud România, CSȘ Gura Humorului și Primăria Gura Humorului, fără de care inițierea acestui proiect nu era posibilă. De asemenea trebuie să le mulțumesc și celor care s-au asociat ulterior echipei de susținători: domnul George Straton, Raitar, CMB Bucovina, Albertemma. Sper ca pe viitor rezultatele din acest sezon să ne ajute să aducem alături de echipă cât mai mulți susținători.
Sprijinul de care am beneficiat necondiționat în acest an ne dă speranțe să credem că suntem pe drumul cel bun și că acesta este doar începutul unui proiect de succes. Avem dreptul să visăm frumos către un viitor cu rezultate excepționale. Viitorul aparține generațiilor mai tinere, acestor campioni pe care îi avem deja în ograda noastră, dar e nevoie de susținerea noastră, a tuturor, și depinde doar de noi să privim cu realism situația prezentă și să venim cu soluții pentru ca-n anii ce vor urma aceștia să performeze pentru noi și nu pentru alții, cum s-a întâmplat cu campionii noștri din generațiile trecute”, a mai declarat Ștefăniță Rusu.



Recomandări

În Gura Humorului s-a inaugurat o nouă atracție turistică spectaculoasă, o sanie de vară cu un traseu de aproape 1,4 kilometri (galerie foto)

În Gura Humorului s-a inaugurat o nouă atracție turistică spectaculoasă, o sanie de vară cu un traseu de aproape 1,4 kilometri
În Gura Humorului s-a inaugurat o nouă atracție turistică spectaculoasă, o sanie de vară cu un traseu de aproape 1,4 kilometri