FOTBAL

Juniorii LPS Suceava dau examene în Europa



Timp de patru zile, în perioada 3 – 6 iunie, tinerii fotbaliști (născuți în anii 1992 și 1993) de la Liceul cu Program Sportiv din Suceava vor fi prezenți în Franța, în cadrul „Turneului Internațional al Orașelor Înfrățite”. Alături de echipa suceveană, singura din România prezentă la această competiție puternică ce se va desfășura în orașul Lille, vor mai fi prezente nu mai puțin de 19 echipe din țări precum Germania, Italia, Belgia, Maroc, Luxemburg și, bineînțeles, Franța. Trebuie menționat faptul că invitația de participare pe care a primit-o LPS Suceava se datorează parteneriatului de colaborare existent între Consiliul Județean Suceava și Departamentul de Nord din Franța. „Suntem conștienți de dificultatea acestui turneu, deoarece majoritatea echipelor au un nivel ridicat al pregătirii, dar este momentul ca tinerii noștri fotbaliști să-și dovedească valoarea printr-o evoluție de care să fim mândri la întoarcerea în țară. Un merit deosebit pentru participarea noastră la turneu îl are un fost fotbalist, consilierul județean Cezar Ioja, cel care se implică activ în dezvoltarea fotbalului juvenil”, au declarat profesorii Bogdan Boghean și Aurel Constantin, cei care conduc echipa la această competiție internațională. Din lotul echipei sucevene, ce a plecat aseară spre Franța fac parte sportivii Roznovăț, Gavriloaia, Istrătoaie, F. Plămadă, Irimia, Furdui, E. Plămadă, Gheorghiu, Ignat, Filip, Nistor, Moldovan, Serediuc, Stoler, Pămpărău și Avrămia.



Recomandări