Echipa Oltchim Râmnicu Vâlcea s-a calificat în sferturile de finală ale Cupei Cupelor la handbal feminin, după ce a învins, sâmbătă, pe teren propriu, cu scorul de 31-26 (13-10), formația germană 1.FC Nurnberg, în manșa secundă a optimilor competiției. În tur, echipa pregătită de Gheorghe Tadici s-a impus cu scorul de 29-27. La meciul disputat în Sala „Traian”, din Râmnicu Vâlcea, au asistat peste 2.500 de spectatori. Formația de handbal feminin Rulmentul Brașov s-a calificat în sferturile de finală ale Cupei EHF, deși a fost învinsă, sâmbătă, în deplasare, cu scorul de 21-18 (10-10), de echipa spaniolă Itxako Estella, în manșa secundă a optimilor competiției. Rulmentul a obținut calificarea cu scorul general de 39-35, după ce în tur a câștigat cu scorul de 21-14. Alte două echipe din România au obținut, sâmbătă, calificarea în sferturile de finală ale cupelor europene la handbal feminin. Astfel, echipa HCM Roman s-a calificat în sferturile de finală ale Challenge Cup, după ce a învins, cu 32-20, formația ucraineană HC Karpati Ujgorod, în manșa secundă a optimilor. În tur, HCM Roman a câștigat cu 28-20. În sferturile de finală ale competiției s-a calificat deja CS Tomis Constanța, care a dispus de formația elvețiană TV Uster, cu 40-24 în tur și 35-24 în retur. Echipa „U” Jolidon Cluj s-a calificat în sferturile de finală ale Challenge Cup la handbal feminin, după ce a câștigat și returul cu formația Econom Lviv, scor 29-27 (14-11), disputat, duminică. „U” Jolidon câștigase și partida din prima manșă, disputată sâmbătă, tot la Cluj, cu scorul de 39-26.





