Mai mult de jumătate dintre primăriile din județul Suceava vor folosi peste 50% din bugetul pe anul 2009 pentru acoperirea dobânzilor aferente creditului de 86,3 milioane de euro pe care Consiliul Județean l-a contractat, în anul 2002, la Deutsche Bank pentru realizarea proiectului „Suceava – Utilități și mediu”.
Acesta prevede introducerea gazului metan în 62 de localități sucevene, reabilitarea termoficării și construirea de centrale termice de cogenerare în principalele localități urbane.
Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a precizat că primăriile în care se realizează aceste investiții au început să plătească deja dobânzile aferente acestui credit, iar în unele cazuri sumele ajung la 2 – 3 milioane de lei (20 – 30 miliarde de lei vechi).
„Din păcate la proiectul <utilități și mediu> de abia acum au început să vină dobânzile care trebuie suportate de primării, acestea fiind într-o situație foarte grea. Primăriile au început deja să le plătească, iar sumele care trebuie alocate în acest scop depășesc jumătate din bugetul pe anul 2009. Este un proiect păgubos care a fost făcut pentru județul Suceava”, a declarat Flutur.
„Problema este foarte complicată în județul Suceava din cauza acestui proiect”
El a dat ca exemplu primăriile din Câmpulung Moldovenesc și Vatra Dornei, care vor suporta sume cuprinse între două și trei milioane de lei pentru plata dobânzilor. „Plata acestor sume a îngenuncheat primăriile. Problema este foarte complicată în județul Suceava din cauza acestui proiect. Încercăm să găsim soluții, dar scadența abia acum vine și e dureroasă pentru fiecare primărie”, a mai spus șeful administrației județene.
Flutur a adăugat că instituția pe care o conduce a solicitat Deutsche Bank prelungirea termenului de grație pentru rambursarea creditului. Potrivit contractului încheiat de Consiliul Județean Suceava cu această bancă, rambursarea creditului ar trebui să înceapă în anul 2009, la cinci ani după aprobarea împrumutului.
„Am solicitat prelungirea termenului de grație pentru rambursarea creditului, însă nu am primit nici un răspuns, pentru că s-a schimbat și optica de acordare a creditelor”, a precizat Gheorghe Flutur.





