Statistică

Jumătate din amenzile aplicate de ITM sunt pentru munca fără forme legale



Amenzile aplicate de către inspectorii pentru protecția muncii pentru depistarea de persoane care lucrează fără forme legale reprezintă aproape jumătate din cuantumul amenzilor aplicate de Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM).
Directorul coordonator al ITM Suceava, Gabriel Harja, a declarat că „anul trecut s-au aplicat amenzi de 1,4 milioane de lei, iar mai bine de jumătate din această sumă o reprezintă amenzile pentru depistarea de muncă fără forme legale”.
În anul 2009, inspectorii de muncă au identificat în județul Suceava peste 500 de persoane care lucrau fără forme legale la diverse societăți comerciale.
În multe cazuri chiar, unii au fost identificați că beneficiază și de șomaj, pentru că nu lucrau cu forme legale, și de salariu. În fiecare lună a anului trecut au fost identificate muncind la negru zeci de persoane din județ, luna record fiind septembrie, când 80 de persoane au fost descoperite că muncesc fără forme legale.
396 de agenți economici au fost sancționați pentru că aveau personal care muncea la negru. Până la jumătatea lunii decembrie amenda pentru identificarea unei persoane care muncește la negru era de 1.500 de lei. După această dată, amenda a fost majorată și este cuprinsă între 3.000 și 4.000 de lei.
Modificări legislative pentru a stopa munca fără forme legale
Directorul ITM Suceava a anunțat o serie de modificări legislative în ceea ce privește înregistrarea noilor salariați, modificări menite a stopa fenomenul muncii la negru.
„Hotărârea de Guvern 37/2010 aduce modificări importante privind modul de operare și lucru cu registrul de muncă al salariaților”, a spus Gabriel Harja. Potrivit acestuia, până acum, angajatorii trebuiau să transmită registrul cu datele privind noii salariați în termen de cinci zile de la începerea activității acestora. Noua măsură legislativă îi obligă pe angajatori să transmită la ITM registrul de muncă al salariaților cu o zi înainte de începerea activității lor. „Este un semnal de alarmă, netransmiterea la termen a registrelor cu angajările sau concedierile constituie contravenție și se sancționează cu amendă”, a mai precizat Harja.
Deși ITM dispune de un sistem computerizat de transmitere online a registrelor de evidență a salariaților, puțini angajatori din județ folosesc acest serviciu.
Sistemul funcționează încă din anul 2006, însă directorul adjunct al ITM Suceava, Cătălin Niga, a spus că „mulți angajatori încă preferă să parcurgă distanțe și să piardă timp și vin personal cu registrele la ITM, când acestea ar putea fi transmise online”. Anul trecut, din cei 9.000 de angajatori din județ, doar 1.200 au ales să depună documentația obligatorie ce trebuie transmisă periodic către ITM prin intermediul sistemului electronic.