De la 1 ianuarie 2006

Județul Suceava va avea doi subprefecți



– Alături de Alexandru Băișanu, această funcție va mai fi ocupată și de către actualul secretar general al Prefecturii, Dumitru Pașniciuc
Potrivit noii Legi a Prefectului nr. 340/2004, începînd cu 1 ianuarie 2006, județul Suceava va avea doi subprefecți. Dacă pînă în momentul de față această funcție era ocupată doar de către Alexandru Băișanu, începînd cu anul viitor aceeași calitate o va avea și actualul secretar general al Prefecturii Suceava, Dumitru Pașniciuc. Acesta a participat ieri la prima sa ședință în noua funcție pe care o va deține, cînd la Prefectura Suceava a avut loc ședința de constituire a Colegiului Prefectural, organism înființat în baza noii legi a prefectului. Potrivit spuselor prefectului Orest Onofrei, din acest organism mai fac parte, alături de el, cei doi subprefecți, Alexandru Băișanu și Dumitru Pașniciuc, precum și toți șefii serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din subordinea Guvernului. Orest Onofrei a mai precizat că acest Colegiu va fi convocat cel puțin o dată pe lună și oricînd se consideră că este necesar, rolul acestui organism fiind acela de a armoniza activitatea serviciilor publice deconcentrate, precum și implementarea programelor, politicilor, strategiilor și planurilor de acțiune ale Guvernului la nivelul județului. „Ieri a avut loc ședința inaugurală a Colegiului Prefectural, organism ce va avea scopul ca toate serviciile deconcentrate și reprezentanții ministerelor în teritoriu să se întîlnească odată pe lună și de fiecare dată cînd este nevoie pentru a coordona și a avea o asemenea activitate încît programul de guvernare să fie implementat în teritoriu în mod organizat, constant și corect”, a ținut să precizeze prefectul județului Suceava, Orest Onofrei.