Județul Suceava este campion la tăierile ilegale de material lemnos



– Peste 63% din tăierile ilegale depistate la nivel național au fost înregistrate în județul nostru
Județul Suceava deține primul loc pe plan național în ceea ce privește tăierile ilegale de material lemnos. Declarația a fost făcută de către șeful Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic și Vînătoare (ITRSV), Costel Girigan, care a precizat că peste 63% din tăierile ilegale din pădurile României au fost făcute pe teritoriul județului Suceava. Girigan spune că mai mult ca sigur, tăierile ilegale au fost făcute chiar de către proprietarii, persoane fizice, ale suprafețelor de pădure. „Tăierile ilegale nu s-au diminuat și reprezintă în continuare o problemă foarte mare. Sînt suprafețe mari care se taie ilegal de către proprietari. Mai mult ca sigur că ei sînt cei care își taie pădurea sau favorizează alte persoane să efectueze astfel de tăieri ilegale în pădurile pe care le dețin”, a spus Costel Girigan. El a apreciat că procentul de 63% deținut de județul Suceava la nivel național este destul de îngrijorător, însă a adăugat că tăierile ilegale vor fi din ce în ce mai reduse odată cu implementarea noii legislații care prevede că proprietarul de pădure trebuie să-și asigure paza.