Soluție

Judecătorii consideră că ucigașul de la Dorna Candrenilor poate fi tratat la Spitalul de Psihiatrie din Suceava



Maxim Vleju
Maxim Vleju

Maxim Vleju, individul care luna trecută și-a omorât ambii părinți într-un moment de rătăcire mistică, va rămâne internat la Spitalul de Psihiatrie din Suceava, unde va urma un tratament adecvat. Transferul său la Spitalul de Psihiatrie Socola, unde ar fi trebuit să fie internat așa cum au dorit procurorii criminaliști, a fost respins de magistrații de la Tribunalul Suceava. Măsura nu este însă definitivă și poate fi contestată la Curtea de Apel Suceava.
Maxim Vleju își recunoaște în continuare fapta, povestindu-le chiar cu amănunte anchetatorilor cum a comis terifiantele crime.
Chiar și psihiatrilor le-a mărturisit tot. Le-a spus și de ce a ales că le curme viețile părinților săi, în gospodăria cărora trăia de peste patru decenii.
A susținut că tatăl lui era homosexual de mulți ani, și de asta a decis să-l ucidă. Pe mama sa, a mai declarat Maxim Vleju, a omorât-o pentru că ar fi tolerat toată acea poveste.
Crimele au fost comise pe 12 decembrie 2014, însă au ieșit la iveală cinci zile mai târziu, după ce un vecin s-a dus să vadă ce se întâmplă cu cei doi bătrâni (Roman și Maria Vleju, de 77 de ani, respectiv 71 de ani), care obișnuiau să coboare o dată la o zi-două în sat cu laptele strâns de la vaci.
Ultima oară au fost văzuți pe 11 decembrie, când au tăiat porcul, împreună cu fiul lor, după care au dispărut subit.
Locuiau într-o casă izolată, la poalele munților, iar rudele îngrijorate au sunat la un bărbat care locuiește la o gospodărie situată la câteva sute de metri, rugându-l să meargă să vadă ce s-a întâmplat cu bătrânii.
Aproape de casa familiei Vleju acesta a observat degete de la picioare ieșind dintr-un morman de zăpadă. Era vorba despre cadavrul lui Roman Vleju. Vecinul respectiv a anunțat imediat poliția, iar în aceeași după-amiază a fost găsită și a doua victimă.
Surse apropiate anchetatorilor ne-au mărturisit că pe trupurile neînsuflețite ale celor doi erau zeci de leziuni, moartea survenind în urma traumatismelor craniene și cerebrale.
Cei doi septuagenari au fost loviți cu o sălbăticie ieșită din comun.
După ce și-a căsăpit părinții, Maxim Vleju a încercat să scape de cadavre. Trupul neînsuflețit al tatălui l-a târât la vreo 50 de metri de casă, l-a acoperit cu vegetație și cu o pătură, iar pe deasupra, zăpadă.
Cadavrul mamei l-a dus cu o sanie la 200-300 de metri de casă și i-a dat drumul cu tot cu sanie într-o râpă adâncă de câțiva metri.
Maxim Vleju a fost găsit la domiciliu și reținut în aceeași seară.
În casă, anchetatorii au găsit un bilet scris de suspectul lor: „Călăul care a dat în capul Sf Ioan Botezătoru – Vleju Roman”.



Recomandări

Eforturile spitalelor publice de a atrage radiologi sunt considerate „cauză pierdută” de către directorul medical al Spitalului Clinic Suceava

Eforturile spitalelor publice de a atrage radiologi sunt considerate „cauză pierdută” de către directorul medical al Spitalului Clinic Suceava

Acreditare Erasmus+: o nouă mobilitate europeană în Italia

„Ce-ai făcut la școală?”, filmul în care apar și poveștile unor suceveni, ajunge la Gura Humorului, USV și Dorna Candrenilor

Andrei-Ionuț Varvaroi, împreună cu părinții săi, profesorii Magda Varvaroi și Ovidiu Varvaroi
Andrei-Ionuț Varvaroi, împreună cu părinții săi, profesorii Magda Varvaroi și Ovidiu Varvaroi

„Ce-ai făcut la școală?”, filmul în care apar și poveștile unor suceveni, ajunge la Gura Humorului, USV și Dorna Candrenilor

Andrei-Ionuț Varvaroi, împreună cu părinții săi, profesorii Magda Varvaroi și Ovidiu Varvaroi
Andrei-Ionuț Varvaroi, împreună cu părinții săi, profesorii Magda Varvaroi și Ovidiu Varvaroi