Cu viteza melcului

Judecata în dosarul lui „Coață” reîncepe după un an de pauză forțată

Judecata în dosarul lui Ioan Popovici „Coață” se reia pe 12 mai 2010, după un an de pauză forțată. Dosarul s-a aflat în această perioadă pe rolul Judecătoriei Suceava, dar nu s-a mișcat nimic pentru că exista o cerere de neconstituționalitate formulată de avocații lui „Coață”.
Un dosar care în mod normal trebuia finalizat în câteva termene a rămas practic blocat din cauza chichițelor avocățești și a legilor proaste din România. Așa se face că, după mai bine de un an și jumătate de la trimiterea în judecată, în cazul incendierii pensiunii „La Dolce Vita” nu s-a dat nici un verdict. În numeroasele termene ale procesului s-a audiat un singur martor și s-a bătut apa în piuă, mai ales după ce în primăvara anului trecut avocații lui Ioan Popovici au depus o cerere la Curtea Constituțională.
Pentru a fi cinstiți până la capăt, trebuie spus că s-a întâmplat totuși ceva notabil în acest dosar. Mai exact, în octombrie 2009, „Coață” a fost eliberat din arest printr-o hotărâre a Tribunalului Suceava, după aproximativ 13 luni de arest preventiv, perioadă în care a stat în aceeași celulă cu celălalt inculpat din dosar, ceea ce ridică mari semne de întrebare vizavi de calitatea actului de justiție.
Incendiere în stil mafiot
„Coață” a fost arestat în septembrie 2008 sub acuzația că a plănuit incendierea pensiunii „La Dolce Vita”, aparținând rivalului său în afaceri, Dumitru Berbece. Fapta s-a petrecut în noaptea de 28 spre 29 iulie 2008, iar prejudiciul creat lui Dumitru Berbece s-a ridicat la aproximativ 600.000 de euro. Totul s-a aflat după ce Petrică Mândrilă, zis „Polonic”, un individ arestat pentru o serie de găinării comise în municipiul Suceava, le-a dezvăluit polițiștilor întreaga poveste. Polițiștii nu l-au crezut inițial, dar după testul cu detectorul de minciuni au ajuns la concluzia că „Polonic” nu minte. Anchetatorii au cerut interceptarea convorbirilor telefonice dintre „Polonic” și „Coață”, ocazie cu care au apărut la iveală amănunte interesante. „Coață” a intrat în panică și i-a cerut lui „Polonic” să aibă grijă ce vorbește și, orice ar fi, să nu pronunțe numele său. Mai mult, Popovici i-a trimis lui Mândrilă la arest, prin intermediul altor persoane, bunuri și diferite sume de bani (3.000 de euro și 4.200 de lei) sperând că astfel nu se va afla nimic.
Pe baza acestor probe și a mărturisirilor lui „Polonic”, „Coață” a fost arestat. Tot din gura lui „Polonic” s-a aflat că prețul incendierii în stil mafiot a fost 50.000 de lei și un apartament, obligații pe care „Coață” nu le-a respectat.

Recomandări

Soț și soție, trimiși în judecată pentru violențe unul față de altul. Femeia este și arestată, pentru că a lovit cu cuțitul

Un șofer fără permis a revenit în zona Aeroportului Suceava deși polițiștii îi întocmiseră deja dosar penal

Un șofer beat care a provocat un accident grav și a fugit, trimis în judecată în stare de arest preventiv, alături de complicele său

Au venit din Timiș la o nuntă în Suceava și au ajuns pe pat de spital, cu leziuni grave, după ce un șofer beat le-a izbit mașina
Au venit din Timiș la o nuntă în Suceava și au ajuns pe pat de spital, cu leziuni grave, după ce un șofer beat le-a izbit mașina

Dosarul privind un șofer băut care a accidentat mortal un tânăr, plimbat în Camera Preliminară un an și jumătate

Doi frați, trimiși în judecată pentru trafic internațional de droguri. Faptele au fost comise în timp ce își așteptau sentința în alt dosar