Controale

Jucăriile, în atenția OJPC

– Inspectorii OJPC sugerează consumatorilor să-i reclame pe agenții economici care vând jucării periculoase
Oficiul Județean pentru Protecția Consumatorului Suceava atrage atenția consumatorilor în ceea ce privește calitatea jucăriilor pe care aceștia le achiziționează.
Mai precis, acum, în perioada sărbătorilor, când numărul jucăriilor existente pe piață este mare și diversificat, iar cel al cumpărătorilor crește, inspectorul șef adjunct al OJPC Suceava Elena Oanea lansează un avertisment către suceveni privind siguranța jucăriilor. Elena Oanea a declarat că „o jucărie nesigură poate provoca o adevărată tragedie, de aceea este important să se achiziționeze jucării corespunzătoare vârstei copiilor”.
Potrivit Elenei Oanea, o jucărie poate fi nesigură dacă ea conține părți care ar putea fi înghițite de copii, jucării de pluș al căror conținut ar putea provoca înecarea celor mici, jucării cu muchii și vârfuri ascuțite, sau jucării care ar putea produce accidentarea și lovirea copiilor.
De asemenea, potrivit Elenei Oanea trebuie să se evite achiziționarea pentru cei mici de jucării cu formă de fructe sau produse alimentare, pe care aceștia le-ar putea înghiți, precum și jucăriile a căror vopsea ar putea produce intoxicarea copiilor.
Inspectorul șef adjunct al Oficiului pentru Protecția Consumatorului a mai spus că „părinții trebuie să verifice cu atenție instrucțiunile de utilizare și avertismentele jucăriilor pe care doresc să le cumpere copiilor lor”.
Un alt lucru important înainte de achiziționarea unei jucării este acela că părinții sau orice cumpărător trebuie să se asigure că instrucțiunile de utilizare a produsului sunt în limba română.
În cazul în care aceștia depistează că agenții economici suceveni au scos la comercializare jucării nesigure, care pot pune în pericol copiii, Elena Oanea le sugerează consumatorilor să se adreseze la OJPC.

Recomandări

Evenimentul caritabil „Și tu poți fi Moș Crăciun”, ediția a XIII-a, la Câmpulung Moldovenesc. Sfințirea centrului „Theraspa Bucovina”

„În cercetare, motivația vine din recunoaștere, din dialog, din convingerea că munca și efortul tău au impact”