Jos labele de pe instituțiile publice, domnule Băișanu!



Era 15 august 2011. Era Sfânta Maria și era mare sărbătoare la Mănăstirea Putna. Doi tineri cetățeni stăteau cu fundul pe bordură la intrarea în lăcașul de cult și vorbeau relaxați. Unul era îmbrăcat cu cămașă bleu și avea cravată la gât, celălalt avea pe el o cămașă bleu, iar pe nas o pereche de ochelari. Primul era Alexandru Băișanu, iar celălalt era Victor Ponta. La începutul lunii mai a acestui an, Alexandru Băișanu îi striga de la Suceava fostului său coleg de bordură: „Îi spun lui Victor Ponta: Jos labele de pe credința creștin-ortodoxă și de pe bisericile și mănăstirile Bucovinei!”. Alexandru Băișanu este președintele Organizației Județene Suceava a PNL, deputat și student la teologie. Pe 16 mai 2014, la Suceava, Victor Ponta declara: „Era un domn care mă călca pe călcâie ca să se pozeze cu mine, domnul Băișanu, și acum ne spune acest domn să lăsăm Biserica în pace”. Victor Ponta este șeful unui partid care a folosit în campania electorală imaginea Mănăstirii Voroneț și șeful unui Guvern care sprijină financiar Biserica Ortodoxă Română să ducă la bun sfârșit lucrările de construcție a Catedralei Neamului.
Mănăstirile și credința creștin-ortodoxă nu sunt nici ale lui Alexandru Băișanu și nici ale lui Victor Ponta, ci ale urmașilor, urmașilor noștri, în veacul vecilor amin. În schimb, funcțiile de conducere din cadrul instituțiilor publice sunt în prezent ale PSD, partidul aflat la putere, și nu și ale PNL, partid care, din varii motive, a părăsit guvernarea. Cu toate acestea, oameni din partidul condus de Alexandru Băișanu, cel care pozează în mare opozant, continuă să conducă diverse instituții. Alexandru Băișanu, care n-a pus nici măcar broasca la ușa de intrare în Mănăstirea Voroneț, n-are nici un drept să-i strige lui Victor Ponta să dea jos labele de pe mănăstirile Bucovinei, în schimb Victor Ponta ar putea să-i dezlipească lui Alexandru Băișanu labele de pe instituțiile sucevene.



Recomandări