Organizatorii Jocurilor Olimpice din 2012, ce vor avea loc la Londra, intenționează ca la finalul competiției, din cele 80.000 de scaune ale arenei, să vândă 55.000 către următoarea gazdă a Jocurilor din anul 2016, informează dailymail.co.uk. Printre cele mai importante elemente de design ale noii arene se regăsesc: nivelul terenului și al primului inel al tribunei se va afla sub cel al solului. Vor fi 25.000 de locuri permanente, care îi vor aduce pe spectatori mai aproape de acțiune, iar restul până la 80.000 vor avea un caracter temporar, urmând a fi înlăturate după competiție. Șefii JO londoneze caută deja un cumpărător, printre aceștia aflându-se și gazda JO din 2016.
Acoperișul va avea o circumferință de 28 de metri și va acoperi două treimi din tribune. Diriguitorii Jocurilor au calculat probabilitatea de a nu construi un acoperiș mai scump, deoarece evenimentul are loc în săptămânile mai secetoase ale anului. După șase luni de studii, aceștia sunt convinși că nu vor avea ghinionul ca evenimentul să fie perturbat de vânturile prea puternice, care ar putea duce la invalidarea recordurilor mondiale. Luna trecută, Autoritatea Olimpică a anunțat că bugetul pentru construirea stadionului a crescut de la 344 de milioane de euro la 710 de milioane de euro, ca urmare a unor noi calcule.
„Stadionul va acționa ca un semnal luminos, simbolizând extraordinara transformare și regenerare a estului Londrei ca urmare a găzduirii Jocurilor Olimpice din 2012 și ca o moștenire permanentă a sporturilor noi și a facilităților pentru comunitatea londoneză”, a declarat primarul capitalei Angliei, Ken Livingstone. Membrii Comitetului de Organizare al Jocurilor Olimpice din 2012 susțin că noul stadionul olimpic, care va fi construit în estul Londrei, va fi un precursor al noii ere în designul arenelor din întreaga lume. Noul stadion de 80.000 de locuri va fi transformat după Jocurile Olimpice într-o „ispravă inginerească”. Deși lucrările la noua arenă nici nu au debutat, au apărut deja primele probleme. Una dintre acestea este îngrijorarea autorităților ca după JO, când stadionul va fi refăcut, arena să nu poată asigura facilitățile la nivel internațional. Jurnaliștii de la The Times sunt contrariați de faptul că noul stadion olimpic va avea înfățișarea unei arene tipic americane. „Arată stupid ca un bol de budincă, oare merită design-ul stadionului 710 milioane de euro?”, se întreabă The Times.





