Joc-joacă-jucării și implicarea familiei



Importanța jocului în educarea copilului a fost sesizată încă din antichitate. Aristotel și Platon vorbesc în scrierile lor despre valoarea educativă a jocului pentru copii, dar și despre necesitatea implicării familiei în desfășurarea lui.
Rolul familiei în formarea personalității copilului a fost demonstrat științific mult mai târziu și a fost catalogat ca esențial. Părinții sunt cei care trebuie să găsească zilnic metoda educativă cea mai bună, să gestioneze reacțiile în situații concrete, variate.
Participarea activă a tuturor membrilor familiei dezvoltă pasiunea pentru joc, permite copilului să se manifeste, transformă jocul în formă de activitate.
Jocul este cel care satisface cel mai bine nevoia de mișcare, antrenează imaginația, dezvoltă limbajul, călește voință, încurajează socializarea, permite exprimarea afectivă etc.
Implicarea adulților este diferită în funcție de tipul de joc și de vârsta copilului. Este demonstrat că nu numărul de jucării și varietatea lor face copilul fericit, ci timpul activ alocat de părinți jocului alături de copil. De multe ori copilul se joacă cu anumite obiecte pe care imaginația lui le transformă în jucării. Acest lucru nu înseamnă că nu contează ce jucării se oferă copilului, ci mai mult faptul că activitatea de joc primește forță prin participarea activă a membrilor familiei.
Jucăriile sunt importante, dar nu sunt indispensabile. Dacă atmosfera de joacă este plăcută orice se poate transforma în obiect de joacă. Dacă lipsește atmosfera propice jocului (relaxare, voie bună, destindere, bucurie), nici o jucărie, oricât ar fi ea de scumpă și sofisticată, nu contribuie la starea de bine a copilului și cu atât mai puțin la formarea și dezvoltarea lui.
Implicarea părinților este importantă și în dezvoltarea emoțională a copilului. Acesta învață să se poarte, să socializeze, dobândește valori morale etc. Părinții pot supraveghea ca jocurile copilului să fie bine structurate, să fie finalizate (învață astfel să nu lase lucrurile neterminate). Activitatea de strângere a jucăriilor la încheierea jocului are și ea puternice valențe educative.
Jucăriile alese trebuie să fie capabile să mobilizeze copilul, să antreneze gândirea, limbajul, memoria, spiritul de observație, abilitățile și deprinderile. Jucăriile pot fi foarte importante atât timp cât părintele nu încearcă prin ele să înlocuiască prezența lui.
Timpul destinat jocului alături de copil poate fi fructificat la maximum dincolo de obiectivul jocului și de petrecerea unui timp de calitate împreună (un timp de joacă limitat dedicat exclusiv copilului este mai important decât timpul nelimitat în care părintele este în preajma copilului doar fizic, sau și mai rău încearcă să educe prin observații). În timpul jocului copilul poate fi motivat, încurajat, apreciat, învăța să reacționeze, să aștepte, să respecte, în timp ce părintele îl ghidează eficient, îl ajută să se descurce singur, să aibă inițiativă, să ia decizii, îl solicită, îi incită curiozitatea etc.
Atitudinea pozitivă, zâmbetul generat de voia bună și de statutul de partener de joc sunt în sprijinul părintelui în a transmite diferite mesaje care ajung mai bine în sufletul și mintea copilului.
Orice activitate, oricât ar fi ea de serioasă, importantă, dificilă, complexă, poate fi abordată cu o tentă de joc. Astfel ea devine mai bine acceptată și se poate finaliza cu rezultatele dorite de adult. Părinții au nevoie de răbdare și de o nesecată inspirație, iar răsplata implicării lor în jocul copiilor nu va întârzia să apară. Jocul este poarta spre inima copilului și prin el se obține cel mai bine colaborarea, cooperarea și prietenia acestuia.
www.problemele-copilului-meu.ro