Jennifer Lopez nu este de acord cu inseminarea in vitro



Cântăreața și actrița Jennifer Lopez, diva pe care telespectatorii MTV o pot vedea miercuri, de la ora 19.00, la „MTV Idol”, a declarat că nu a recurs la inseminarea in vitro pentru a-i concepe pe gemenii săi, Emme și Max, informează postul de televiziune.
Vedeta deține rolul principal în comedia romantică „The Back-up Plan”, în care interpretează rolul unei femei care imediat după ce a recurs la o inseminare in vitro se îndrăgostește de cel care ar putea fi mult așteptatul „prinț pe cal alb”. Deși în film femeia al cărei rol îl interpretează apelează la astfel de metode pentru a rămâne însărcinată, Jennifer Lopez a declarat pentru revista Elle că ea nu este de acord cu astfel de procedee.
Totodată, ea a mărturisit că nu a recurs la fertilizarea in vitro, infirmând astfel orice zvon pe aceasta temă. Diva este de părere că „Dumnezeu este singurul care poate dărui un copil”, iar alte metode de concepere sunt împotriva naturii omenești. Acesta a fost și fost motivul pentru care ea a refuzat o inseminare artificială, chiar dacă timpul și vârsta nu erau de partea ei.
În 2008, Jennifer Lopez, în vârstă de 40 de ani, a născut gemeni, Emme și Max. Ea este căsătorită cu cântărețul Marc Anthony.