Jean-Paul Belmondo a primit cea mai înaltă distincție civilă belgiană



Actorul francez Jean-Paul Belmondo a primit, marți, cea mai înaltă distincție civilă belgiană – Cavaler al Ordinului Leopold -, ce i-a fost acordată pentru întreaga carieră.
În fața a peste 2.000 de persoane prezente la Palais des Beaux-Arts din Bruxelles, actorul francez în vârstă de 79 de ani a primit această decorație din mâinile ministrului Afacerilor Externe din Belgia, Didier Reynders.
„Sunt foarte bucuros să văd cât sunt de iubit de belgieni. Sunt foarte emoționat de această dovadă publică de iubire”, a spus Jean-Paul Belmondo, vizibil emoționat în fața spectatorilor care l-au ovaționat în picioare, minute în șir.
Slăbit în urma unui accident vascular cerebral suferit în 2001, actorul a fost însoțit pe scenă de partenera lui de viață, Barbara Gandolfi, de origine belgiană, dar și de actorul Jean Dujardin, care a spus că este încântat de faptul că își celebrează cea de-a 40-a aniversare – s-a născut pe 19 iunie 1972 – în compania lui Jean-Paul Belmondo și a publicului belgian.
„Îl avem cu toții pe Belmondo în amintirile noastre”, a spus Jean Dujardin, recompensat cu premiul Oscar în acest an pentru rolul din „The Artist”.
Jean-Paul Belmondo a primit trofeul Palme d’Or pentru întreaga carieră la ediția din 2011 a Festivalului de Film de la Cannes.
Actorul Jean-Paul Belmondo a cunoscut succesul după ce a jucat în 1960 în pelicula „Cu sufletul la gură/ A bout de souffle”, de Jean-Luc Godard. Filmele în care a jucat Belmondo au fost unele dintre producțiile cu cele mai mari încasări din cinematografia franceză până la mijlocul anilor ’80. Printre cele mai renumite roluri ale sale se numără cele din filmele „Magnificul/ Le Magnifique”, „Profesionistul/ Le Professionnel”, „Asul așilor/ L’As des As” și „Cent mille dollars au soleil”.