Jatropha multifida este un arbust de mici dimensiuni, originar din America Centrală. Exemplarele cultivate în natură pot ajunge până la înălțimea de doi-trei metri, în timp ce acelea cultivate în ghiveci se mențin între 100-150 de centimetri.
Planta are o tulpină principală semilemnoasă, din care cresc altele mai subțiri, de culoare maro deschis. Acestea se ramifică foarte mult spre vârfuri, ceea ce face ca arbustul să aibă o coroană bogată. Frunzele, care se dezvoltă la capătul crenguțelor, sunt mari, ușor arcuite, au formă palmată și culoarea verde închis.
Dacă are condiții climatice favorabile, Jatropha multifida înflorește pe parcursul întregului an, producând inflorescențe de forma unei umbrele, formate din flori de dimensiuni mici cu petale cărnoase, de culoare portocaliu aprins. Din acestea se vor dezvolta ulterior fructe de dimensiuni destul de mari, ce conțin semințe. În general, Jatropha multifida este considerată o plantă care își păstrează culoarea verde pe parcursul întregului an. În cazul în care sunt cultivate în zone cu o climă rece sau unde nu poate beneficia de suficientă lumină, planta își va pierde frunzele până când condițiile climatice se îmbunătățesc.
Genul Jatropha cuprinde numeroase specii. Printre acestea se numără și Jatropha Curcas, care este cultivată pentru producerea de biodisel. Jatropha Curcas pare să fie o alternativă viabilă în momentul în care resursele de petrol vor fi consumate. Uleiul extras din semințele acestei plante poate fi folosit în loc de combustibil (biodiesel) pentru o mașină diesel.
Îngrijire
Jatropha este o plantă care iubește lumina naturală. Are nevoie de cel puțin câteva ore de soare pe zi pentru a produce flori. Poate supraviețui și în locurile semiumbroase, dar în această situație nu vă așteptați la apariția inflorescențelor. Jatropha multifida se teme de frig, trebuind cultivată la temperaturi ce depășesc 10-15 grade Celsius. În zonele meridionale pot fi crescute și în exterior, ca plante de grădină. Din luna martie și până în septembrie, planta trebuie udată cu regularitate, așteptând de fiecare dată ca terenul să fie bine uscat între o udare și alta.
Evitați udările excesive. Aceste plante pot suporta fără probleme perioade destul de lungi de secetă. În timpul perioadei vegetative este recomandată, dar nu absolut necesară, administrarea de îngrășământ pentru plantele cu flori o dată la 10-12 zile. Acesta se va amesteca în apa folosită pentru udare. În ceea ce privește solul, Jatropha multifida nu este pretențioasă. Această plantă se dezvoltă fără nici un fel de probleme în absolut orice fel se teren, oricât ar fi de uscat sau de poluat. Ea se hrănește extrăgându-și apa și o parte din substanțele nutritive din aer, nivelul redus de nutrienți din sol nefiind o problemă. Din acest motiv, Jatropha poate fi cultivată pe soluri degradate, pe care nu crește nici iarbă. Sunt de preferat însă amestecurile cu un drenaj foarte bun, bogate în nisip și pietriș. O dată la doi-trei ani este recomandată schimbarea vasului.
Înmulțire, paraziți și boli
Înmulțirea se realizează fie prin semințe, în cursul primăverii, fie prin butășire. Jatropha multifida este o plantă extrem de rezistentă și foarte rar se întâmplă să fie atacată de paraziți sau de boli.