Jandarmii au semnale că la „Grupul Școlar nr.1” Suceava se percep taxe de protecție



– „Sînt persoane din interiorul școlii, sau chiar din afară, care cer așa zise taxe de protecție de la elevii din clasele mai mici”, a mărturisit, ieri, șeful Jandarmeriei Suceava, colonelul Eugen Șalar
Șeful Jandarmeriei Suceva, colonelul Eugen Șalar, a mărturisit, ieri, că are semnale cum că la „Grupul școlar nr.1” din municipiul Suceava se percep taxe de protecție.
„Am fost informați că sînt persoane din interiorul școlii, sau chiar din afară, care cer așa zise taxe de protecție de la elevii din clasele mai mici, taxe care constau în banii de buzunar pe care îi primesc de la părinți, dar și în anumite bunuri de valoare pe care le au asupra lor, respectiv lănțișoare sau chiar telefoane mobile”, a declarat Șalar. El a mai spus că așteaptă acum o cerere din partea conducerii unității de învățămînt pentru a interveni, întrucît legea nu le permite jandarmilor să acționeze în școli fără solicitarea directorilor acestora. Șeful Inspectoratului Județean de Jandarmi (IJJ) Suceava a adăugat că instituția pe care o conduce asigură în prezent ordinea și liniștea publică la 30 de instituții de învățămînt preuniversitar din localitățile urbane (Suceava, Rădăuți, Gura Humorului, Vatra Dornei și Cîmpulung Moldovensc). Colonelul Eugen Șalar a ținut, de asemenea, să precizeze că Jandarmeria Suceava și-a luat foarte în serios misiunea de menținere a ordinii publice în preajma unităților de învățămînt.