Jandarmi italieni au sosit, pentru a asigura ordinea, la Consulatul român de la Torino, unde peste 5.000 de oameni stau la coadă pentru a-și exercita dreptul de vot, informează Mediafax.La orele prânzului, la Consulatul român de la Torino au sosit mai mulți jandarmi italieni pentru a asigura ordinea, în condițiile în care peste 5.000 de români stau la coadă pentru a vota, iar unii au început să scandeze mesaje antiguvernamentale, nemulțumiți că trebuie să aștepte ore în șir pentru a putea vota.”Coada este foarte mare, se întinde pe aproape un kilometru. 5.000 de oameni așteaptă la codă să voteze. Forțele de ordine au sosit la Consulat pentru a asigura ordinea, în condițiile în care oamenii sunt revoltați de faptul că la fiecare jumătate de oră se permite intrarea a 40-50 de persoane în curtea instituției și apoi porțile se închid”, a precizat, pentru MEDIAFAX, Adrian Chifu, consilier local la Verbania.Potrivit acestuia, oamenii strigă „Vrem să votăm”, „Jos Ponta”, „Jos comunismul!” sau „Iohannis iese președinte”.


