Anchetă poliție

Jaful de la Ipotești, nota de plată a unor jigniri la o terasă din centrul Sucevei



Așa-zisul jaf de la Ipotești, de duminică dimineață, a fost infirmat de ancheta poliției, oamenii legii stabilind că a fost vorba doar de o reglare de conturi, după un conflict la o terasă din centrul municipiului Suceava.
Victima, un tânăr de 29 de ani, din Bosanci, Vasile B., reclama că, duminică dimineață, în jurul orei 6:30, taxiul în care se afla a fost blocat de un autoturism, din care au coborât trei indivizi, care l-au luat la bătaie și l-au tâlhărit de 2.000 de euro.
Polițiștii care s-au ocupat de caz confirmă întregul scenariu, mai puțin tâlhăria.
În realitate, susțin oamenii legii, Vasile B. se afla duminică dimineață pe terasa unui restaurant din centrul Sucevei. La un moment dat, fiind sub influența băuturilor alcoolice, a avut o altercație cu o tânără care se afla și ea pe terasa respectivă, Anca D., în vârstă de 24 de ani, pe care a lovit-o și a jignit-o.
Un alt tânăr, Ionuț P., de 29 de ani, a intervenit în scandal și i-a cerut lui Vasile B. să-i ceară scuze fetei, însă acesta a refuzat, s-a ridicat de la masă și a plecat cu un taxi spre localitatea de domiciliu.
Intenționând să-i dea o lecție, Ionuț P., însoțit de un alt tânăr, Daniel C., de 22 de ani, și de o a treia persoană, rămasă încă neidentificată, au urmărit taxiul și l-au blocat în trafic pe raza comunei Ipotești.
Pentru a-l scoate pe tânărul din Bosanci din mașină au spart un geam lateral, iar apoi au început să-i dea pumni și picioare.
Cei doi suspecți identificați până în prezent de poliție au recunoscut că au distrus autoturismul taxi și l-au lovit pe Vasile B., însă neagă cu vehemență că ar fi luat vreun leu de la victimă.
„Cercetările sunt continuate cu cei doi suspecți în stare de libertate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire și alte violențe și distrugere, în vederea identificării celui de al treilea suspect și stabilirii condițiilor producerii evenimentului”, se precizeză într-un comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava.