Ivan, moldovan!

La urma urmei, ce-i cu acest „dicționar” al lui Stati, despre care toată lumea vorbește, dar mai nimeni n-a avut cum să-l răsfoiască, fiindcă în România nu s-a difuzat? De altfel, chiar autorul s-a simțit îndreptățit să combată pe tema necunoașterii „operei” acuzate: „Românii au scris atâtea murdării despre dicționarul meu, atât l-au jignit înainte de a-l vedea…” În principiu, reproșul lui Stati ar putea fi întemeiat: nu poți respinge ceea ce nu cunoști. Numai că însuși gestul întocmirii unui astfel de „dicționar” în care nu știința limbii deține întâietate, ci, evident, politicalele de Bâc, este la fel de stupid ca și strădania de a demonstra că albu-i negru și maimuța, elefant. Practic, nici nu-i cazul să-ți propui o abordare a „dicționarului” cu uneltele lingvisticii generale, câtă vreme întregul demers al lui Stati pornește de la o falsificare flagrantă a realității, inventând o limbă „moldovenească” distinctă de limba română (!) și mult apropiată de… idiomurile slave. Stati nici măcar nu-i original: încă de pe la mijlocul secolului XIX, geopolitica țaristă declara (A. Arțimovici, 1863) româna vorbită dincolo de Prut „un dialect apropiat limbii slave”. S-au fabricat și atunci „dicționare” în care „sângeros” se traducea prin „sânjvărsatnic”, „necesitate” prin „trebeîmplinire” ș.a.m.d. Tot pe atunci însă, cei cu reală știință de carte și respect pentru adevăr tipăreau, în Rusia, manuale destinate „celor 800.000 de români care locuiesc în Basarabia” și care doresc să-și studieze limba strămoșească (S. Margela, Petersburg, 1827), care „este limba română” (Ghinkulov, 1840, Petersburg). S-au scurs aproape două veacuri, răstimp în care mari și reputați lingviști, inclusiv prestigioși oameni de știință reprezentând Academia URSS, dar și reprezentanții Institutului de lingvistică al Academiei de științe a Moldovei, au respins hotărât, argumentat și definitiv statutul de limbă graiului basarabean. Și iată-l pe Stati încercând să reanime tezele staliniste (și „tătucul popoarelor” a fost, nu-i așa, lingvist!) în temeiul cărora s-ar legitima un popor (moldovenii) în temeiul unei limbi… inexistente. Întreaga înjghebare statală actuală obligă Chișinăul să recurgă la subterfugiul „limbii moldovenești”, altfel, argumentele statalității s-ar subția cu totul (semnificativ este faptul că, din „dicționar”, lipsesc cuvintele „Basarabia” și „basarabeni”). Cât privește construcția științifică: apare ca rizibilă și de doi bani. Cum altfel să califici un „dicționar” din care lipsesc cuvinte esențiale (floare, ochi, mână, creer, minte etc. etc.) iar altele primesc explicații derivate aiuritoare, de tipul „inimă” = măduva unui trunchi, chinga fierăstrăului, „cinste”= băutură, vin, rachiu (!!), „a înflori”= a încărunți ș.a.m.d. Cel mai ades nici nu ne aflăm în fața unui dicționar dialectal, ci a unuia explicativ (cum, de altfel, se menționează și pe pagina de titlu, astfel dezvăluindu-se adevăratul punct de plecare al vinovatei întreprinderi, probabil ulterior preschimbată în armă politică). În rest, o adunătură informă de cuvinte cu circulație regională, în covârșitoare măsură aparținând limbii române, multe din fondul principal lexical. Fac excepție rusismele, plantate cu sârguință de Stati oriunde află un locșor, doar-doar l-o crede cineva că s-a ivit peste noapte o limbă nouă în familia indoeuropeană! Culmea: Stati n-are obrăznicia să declare până la capăt că „moldoveneasca” ar avea personalitate proprie, toate elementele gramaticale fiind „comune cu cele din limba română, nimeni nu se îndoiește de asta.” Și atunci? Stati se îmbățoșează: „Nimeni nu are dreptul să-mi impună cum să-mi numesc limba.” Mă rog, așa o fi. Să-i spună și „limba plugarilor”, dar dacă Măria își pune altă pălărie, nu-i tot Măria? Ce-i cu „dicționarul”, cum se justifică, la ce folosește? Am măcar satisfacția că mi s-a răspuns în sfârșit unei mai vechi întrebări a subsemnatului, pusă încă în volumul I din „Cronica Basarabiei”: eu, născut și școlit la Iași, profesor de română, ce limbă vorbesc? Stati: „Și moldovenii dintre Carpați și Prut vorbesc moldovenește. Limba lor uzuală are aceleași caracter lexicografic și fonetic ca la noi.” Fără să știu, vorbesc o limbă străină! Aferim!