Iubirea vrăjmașilor ( I )

Felul de judecată a lui Dumnezeu se deosebește radical de felul de judecată al nostru al oamenilor. Morala și desăvârșirea creștină sunt cu totul altceva decât morala și desăvârșirea făurite de mintea omului. Legile Împărăției lui Dumnezeu au cu totul alte temelii, decât legile noastre lumești.
Sfânta Evanghelie ne arată felul de judecată a lui Dumnezeu și morala creștină cu legile Împărăției cerești, pe care Domnul Hristos ne învață să le punem în practică întocmai. De aceea zice: “Precum voiți să vă facă vouă oamenii, faceți și voi lor asemenea!”
Această nouă poruncă a lui Dumnezeu este cu totul deosebită de poruncile Vechiului Testament, fiindcă nu numai că ne oprește să săvârșim răul, dar ne poruncește și ne obligă să facem tot binele care ne stă în putere pentru aproapele nostru. Ca să ajungem creștini desăvârșiți nu este suficient numai respectarea legii care te oprește să faci răul, sau numai respectarea învățăturilor omenești care spun: “Ceea ce ție nu-ți place altuia nu face!” Ci se ajunge prin îndeplinirea acestei porunci, de a face în întreaga noastră viață, tot binele pentru semenii noștri.
Fapta aceasta bună trebuie făcută întocmai cum ne-ar place să ni se facă și nouă. Dacă noi vrem ca viața noastră să nu fie primejduită, trebuie mai întâi ca noi să trăim și să ne purtăm astfel, încât să nu periclităm cu nici un chip viața aproapelui nostru. Dacă tu creștine ții la cinstea și onoarea casei tale și nu dorești câtuși de puțin ca cineva să ți le vatăme, atunci trebuie să respecți tu mai întâi cinstea și onoarea altora.
Dacă tu creștine vrei să nu fii de nimeni nedreptățit, trebuie ca mai întâi de toate tu să nu faci nici un fel de nedreptate nimănui. Dacă tu creștine iubești bunurile ostenelilor tale și ții la casele, grădinile, vitele, hainele și podoabele tale și nu voiești ca cineva să ți le distrugă sau să ți le răpească, atunci și tu trebuie să respecți avutul altuia și să nu poftești niciodată nimic din ceea ce nu este al tău.
Această dreptate creștină este temelia și cea dintâi treaptă de urcare a omului spre desăvârșire și fără de ea nu se poate face nici un pas înainte spre Dumnezeu. Fără această sfântă dreptate nu putem păși pe treapta a doua care duce la desăvârșirea creștină. Morala religiei creștine nu este o listă de opreliști, ci este o seamă de legi și virtuți, de datorii și pilde care trebuie trăite și urmate, nu doar discutate. Morala creștină izvorăște din învățăturile de credință ale Bisericii Ortodoxe. Ea e morala credinței în Dumnezeu, morala legilor Dumnezeiești, a sfințeniei, a conștiinței și a fericirilor de pe munte.
Morala creștină este morala raporturilor evanghelice dintre Dumnezeu și oameni, dintre părinți și copii. Este morala frăției și a iubirii, a desăvârșirii, a mântuirii și a nemuririi. Morala creștină e morala vieții lui Iisus Hristos în trupul nostru muritor. Prin viața și Evanghelia Sa, Mântuitorul ne învață iubirea, iertarea, simplitatea, milostenia, blândețea, pacea, sfințenia și desăvârșirea. De aceea Domnul Hristos ne învață cum să ajungem la desăvârșire și ne spune: “Iubiți pe vrăjmașii voștri, binecuvântați pe cei ce vă blesteamă, faceți bine celor ce vă urăsc pe voi și vă rugați pentru cei ce vă supără și vă prigonesc. Iertați și vi se va ierta, faceți bine și dați împrumut, nimic nădăjduind și plata voastră va fi multă și veți fi fiii Celui Prea Înalt; căci El este bun și cu cei nemulțumitori și cu cei răi”.
Iată pe cine fericește Domnul Hristos: “Fericiți cei blânzi, că aceia vor moșteni pământul! Fericiți cei cu inima curată, că aceia vor vedea pe Dumnezeu! Fericiți făcătorii de pace, că aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema! Și așa toate fericirile pe care le-a rostit în predica de pe munte.
Morala creștină trăiește mai mult din fapte decât din vorbe. Ea garantează cele mai bune raporturi dintre oameni și neamuri și numai prin morala creștină se poate face viața fericită în cer și pe pământ. Ea ne arată că virtuțile care ne asigură fericirea în cer, o garantează și pe pământ. În schimb, imoralitatea sub orice formă este cea mai urâtă pată, cea mai mare rușine pe obrazul și sufletul unui om. Fără respectul moralei creștine legăturile dintre oameni sunt false, mincinoase și aducătoare de mari dezastre sufletești și trupești.
Oamenii imorali își îmbolnăvesc mintea și ajung în spitalele de nebuni, în temnițe și în morminte. Tot ce urmărește morala creștină este în interesul sănătății și fericirii omului, a familiei și a societății chiar aici pe pământ.
Oamenii imorali nu pot suferi adevărurile sfintei învățături. Vai de familia unde unul din soți duce o viață imorală. Copiii lor sunt în pericol sufletesc și trupesc și când ajung mari imită imoralitatea părinților, ba fac și mai rău ca ei.
Să ne privim și noi viața în oglinda moralei creștine și să ne dă seama cât suntem de departe de virtuțile ei. Să ne întoarcem la Tatăl cu sinceritate, ca fiul cel vinovat, și să iubim bunătatea, mila, dragostea, sfințenia și toate virtuțile, ca să fim și noi fii buni ai Săi, căci astfel nu vom regreta niciodată, nici chiar în viața aceasta.
Fericirea cea adevărată este cea sufletească, lăuntrică. Oamenii caută o fericire pământească, ce pleacă din afară. Se trudesc oamenii să facă mai întâi bogății, să se umple de bani, de plăceri și de mărire lumească. Fericirea după care umblă cei mai mulți constă în dorința de a avea spor la averi, belșug și sănătate. Sunt bune și acestea și au și ele rostul lor, dar nu valorează nimic, n-au nici un preț, dacă nu sunt puse toate în slujba mântuirii sufletești.
Lumea dorește o fericire pământească, care n-are nimic cu mântuirea sufletului, ci dimpotrivă, e foarte primejdioasă. Câți săraci nu s-au îmbogățit și au uitat cu totul de suflet! Când umblau cu pantalonii cârpiți, cu opinci în picioare și trăiau în modestie și sărăcie, mergeau la biserică și se rugau; erau blânzi, liniștiți, rușinoși și temători de Dumnezeu. Așa își creșteau și copiii, dar de îndată ce au dat de bani s-au pus pe chefuri și petreceri, împodobindu-și casele cu fel de fel de lucruri și mobile costisitoare. Toate acestea i-au făcut să uite pe Bunul Dumnezeu și s-au îndepărtat astfel de Biserică uitând că mai sunt creștini.
(Pr. Visarion Iugulescu)
Rugăciune
Dumnezeule cel milostiv, Părintele îndurărilor și Doamne al milei, nu suntem vrednici să ne numim fiii Tăi, căci n-am făcut voia Ta. Faptele noastre sunt rele; noi nu iubim pe vrăjmașii noștri, noi nu facem binele cum trebuie făcut și nu avem milă adevărată ca să semănăm și noi cu Tine. Ajută-ne cu Harul Tău ca să trăim o viață morală, plină de sfințenie, prin care să ajungem la Tine, să Te slăvim acolo în vecii vecilor. Amin.