Vernisaj

„Itinerar plastic”



„Itinerar plastic”
„Itinerar plastic”

La mignona galerie suceveană de artă „MiGal” va avea loc mâine, la ora 12,00, vernisajul expoziției de pictură „Itinerar plastic” aparținând artistului humorean Radu Bercea. Sucevenii vor avea astfel prilejul să vadă o selecție care cuprinde cca. jumătate din cele 70 de lucrări expuse sub același generic la Galeria de Artă „George Cotos”, de la Muzeul Obiceiurilor Populare din Bucovina din Gura Humorului, în cadrul manifestărilor culturale autumnale „Octombrie de Bucovina”, manifestări care s-au desfășurat itinerant, pe teritoriul județului, în prima decadă a acestei luni. Lucrările lui Radu Bercea decupează secvențe de peisaj rural și urban din peregrinările sale prin spațiul bucovinean (de la Gura Humorului, până la Cernăuți), precum și din câteva capitale europene (Budapesta, Praga, Viena, Paris…) sau de pe malul Iordanului, din Ierusalim, imagini care păstrează vibrațiile și sonoritățile cromatice din momentul exercițiului său de plastician-pelerin. Radu Bercea, care-a fost prezent în acest an pe simezele sucevene cu două expoziții revelatoare (prima, intitulată „Memoria retinei gulagului românesc”, un grupaj inedit de imagini mărturisitoare ale unui supraviețuitor din perioada în care, ca deținut politic, a cunoscut infernul spațiului concentraționar comunist, care reconstituie scene de incredibilă suferință și umilire, lucrări pe care le-a donat Complexului Muzeal Bucovina Suceava, iar cea de-a doua, cu genericul „Anotimpuri lirice”, realizată împreună cu pictorul Ioan Bodnar, dedicată memoriei poetului Nicolae Labiș), ne oferă prilejul unei virtuale călătorii romantice prin locurile care l-au marcat ca artist.



Recomandări

Expoziție dedicată Zilei Bucovinei, lansată de artistul Radu Bercea sub denumirea „Culorile Bucovinei”, la Gura Humorului

Expoziție dedicată Zilei Bucovinei, lansată de artistul Radu Bercea sub denumirea „Culorile Bucovinei”, la Gura Humorului
Expoziție dedicată Zilei Bucovinei, lansată de artistul Radu Bercea sub denumirea „Culorile Bucovinei”, la Gura Humorului