– Tinerii care au solicitat subvenții pentru achiziționarea de centrale termice cu care să-și doteze vilele proaspăt construite au fost „învinși” de anchetele sociale la domiciliu, care au demonstrat că au o stare materială care le permite să-și achiziționeze și singuri o astfel de centrală
Socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg. Această zicală a fost resimțită pe propria piele de „italienii” care au solicitat înaintea Sărbătorilor Pascale acordarea de subvenții pentru montarea de centrale termice cu care să-și doteze vilele proaspăt construite. Deoarece veniturile pe care le realizează lucrând în străinătate nu sunt impuse impozitării, aceștia s-au prezentat la sediul Direcției de Muncă, Solidaritate Socială și Familie Suceava, solicitând acordarea urgentă a subvenției, dacă se poate chiar pe loc, deoarece urmau să părăsească țara imediat după încheierea Sfintelor Sărbători de Paște. Conform legii, pentru a primi subvenția, în cuantum de 15 milioane de lei vechi, nu este suficient ca solicitantul să se încadreze în limitele de venit admise, o anchetă socială riguroasă la domiciliul celui care a făcut cererea având rolul de a stabili dacă nu realizează și alte venituri care nu sunt supuse impozitării. „Trei solicitanți au renunțat la cereri înainte de ancheta de la domiciliu, dându-și seama că nu au cum că primească subvenția. În alte 13 cazuri la domiciliul celor care au făcut cererile am găsit niște vile de ultimă modă care nu impun în nici un caz acordarea acestui sprijin financiar”, ne-a declarat Marcela Prelipcean, șeful Direcția de Muncă, Solidaritate Socială și Familie Suceava, subliniind totodată că proprietarii vilelor „vizitate” nici măcar nu mai erau acasă, fiind plecați din nou la locul de muncă din străinătate. Aceasta a ținut să precizeze că „italienii” solicitanți ai subvenției pentru achiziționarea de centrale erau din Bosanci și Fălticeni, zone în care nu există sistem centralizat de furnizare a energiei termice. Trebuie precizat că din cele 45 de anchete sociale realizate până în momentul de față la domiciliul celor care au solicitat subvenții pentru achiziționarea de centrale termice, doar 11 au intrat în posesia banilor, în celelalte cazuri constatându-se un nivel de trai care ar permite achiziționarea din bani proprii a unei centrale termice. „Acești bani se acordă numai celor care au o situație financiară precară care poate fi sesizată cu ușurință din anchetele făcute la domiciliu”, a avertizat Prelipcean. Reamintim că subvențiile pentru achiziționarea de centrale termice moderne și arzătoare pe gaze au intrat în vigoare în octombrie 2005 și prevăd acordarea de ajutoare de 15 milioane de lei vechi pentru achiziționarea unei centrale și de 3 milioane de lei vechi pentru achiziționarea de arzătoare pe gaze. De ajutor pot beneficia persoanele singure și familiile al căror venit net pe membru de familie nu depășește 3.100.000 de lei vechi. Solicitanții trebuie să obțină un aviz de soluție termică de la furnizorul de gaze naturale cu care au contract și să contacteze, în vederea montării centralei, o firmă autorizată de către Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Gazelor Naturale. După îndeplinirea acestor condiții urmează ancheta socială, cea care stabilește dacă solicitanții sunt cu adevărat nevoiași sau realizează venituri care nu sunt supuse impozitării. După parcurgerea și îndeplinirea tuturor formalităților beneficiarii primesc un cupon valoric care este orientat către firma care montează centrala sau arzătoarele automate.





